Marele Premiu in Cehia, aur, argint si bronz la Sichuan, China, “Paleta de Aur” in Bulgaria, Marele Premiu al Uniunii Europene, aur in Rusia, Taiwan sau Monte Carlo. Sunt doar cateva dintre cele peste 130 de premii internationale obtinute de elevii scolii generale din mica localitate Buhalnita din judetul Iasi.
Sub indrumarea unui profesor inimos, cercul de pictura “Prietenii culorilor” supravietuieste de aproape trei decenii, fara nici un ajutor din partea statului roman, dar reprezinta imaginea Romaniei mai bine decat orice ambasador. “Am fost cazati la cel mai luxos hotel din Taipei si au transmis direct zece televiziuni lucrarile noastre. Nimeni din Romania nu s-a sinchisit de reusita acestor copii”, si-a amintit profesorul Vasile Aioanei, coordonatorul cercului de pictura. Ministerul Educatiei si Cercetarii a adus diplomele copiilor din China si a promis premii-surpriza. Surpriza a fost totala pentru toti. Inspectorul ministerial a venit fara nici un premiu.
Artisti din mosi-stramosi
La poalele dealului Catalina, dupa un drum de macadam de peste patru kilometri care leaga soseaua Iasi-Botosani de micuta localitate Buhalnita, comuna Ceplenita, ajungi la Scoala “Nicolae Iorga”. In 1979, proaspatul profesor de limba si literatura romana Vasile Aioanei a dorit sa-si indeplineasca un vis mai vechi: pictura. Pentru ca nu a avut posibilitati sa studieze la Liceul de Arta din Iasi, profesorul de romana a dorit sa le impartaseasca pasiunea sa elevilor din Buhalnita. “Am infiintat cercul de pictura «Prietenii culorilor» mai mult ca o rabufnire de pasiune. Ce nu am putut face eu, doream sa impartasesc elevilor de aici. O sa radeti, dar majoritatea elevilor talentati provin din familii foarte sarace. Nu au bani sa cumpere culori, pensule ori alte materiale necesare, dar au o pasiune care nu se poate compara cu nimic”, a spus Vasile Aioanei. De la infiintare pana in prezent, “Prietenii culorilor” au obtinut peste 700 de premii, din care 130 sunt pe plan international.
Palmares impresionant
Numai in ultimii doi ani, cercul de pictura “Prietenii culorilor” a obtinut 35 de premii internationale la concursuri de prestigiu. Dintre acestea, putem enumera primele trei premii la concursul “Trandafirul din Lidice”, Cehia 2006, “Paleta de Aur” si multe premii speciale ale juriului la concursul international din Macedonia, 2006, dar si medalia de argint in Rusia, 2006. Premii internationale au fost obtinute de elevii din Buhalnita la concursul din Bulgaria din 2005, dar si medaliile de aur si bronz la “Open doors” 2005, al doilea concurs ca importanta si participare din Uniunea Europeana. Incununarea succesului cercului de pictura “Prietenii culorilor” a fost concursul din China din 2005, ale carui rezultate au venit abia acum in Romania.
Adulati de straini
Una dintre cele mai mari competitii, la care scoala din Buhalnita a fost reprezentata cu 14 lucrari, a fost concursul din Taiwan. “Cea mai mare durere a mea a fost ca, la intoarcerea in Romania, nimeni nu le-a dat vreo importanta acestor copii care au fost adevarati ambasadori de imagine ai tarii noastre”, a spus cu amaraciune profesorul Aioanei. Sponsorii adevarati ai acestei “fabrici de talente” de la Iasi sunt doua asociatii umanitare, World Vision Romania si Asociatia “Far” a printului Albert de Monaco. Anul acesta, in Taiwan va avea loc “Marea Galerie Mondiala a Copiilor Talentati”, unde fiecare tara a desemnat cinci lucrari. Ca o incununare a efortului de trei decenii, Romania va avea patru lucrari din cele cinci de la cercul “Prietenii culorilor” din Buhalnita.