In Centrul Specializat pentru Copii cu Dizabilitati „Dumbrava Minunata” din localitatea Baraganul, judetul Braila sunt protejate in prezent 76 de persoane, din care 32 de adulti si 43 de copii. Mentinerea tinerilor cu dizabilitati care au implinit 18 ani s-a datorat lipsei centrelor specializate pentru adulti, organizate la nivel judetean, pe de o parte, si pe de alta parte faptului ca centrele organizate la nivelul administratiei publice locale nu aveau capacitatea necesara pentru protejarea acestora. Avand in vedere atentia deosebita acordata la nivel european, cat si la nivel national, problematicii copilului cu dizabilitati, Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila a elaborat un plan de actiune. „Obiectivul principal il constituie transferarea celor 43 de copii cu dizabilitati din Centrul Rezidential de Tip Clasic "Dumbrava Minunata" Baraganul in cele cinci casute de tip familial care functioneaza in orasele Faurei (2 casute), Insuratei (2 casute) si comuna Baraganul (o casuta). Pana acum, in aceste casute de tip familial au fost protejati copii fara dizabilitati, eliberarea locurilor din aceste casute fiind posibila datorita reintegrarii copiilor in familie, precum si transferarii lor, dupa caz, la apartamentele de tip familial din Braila si la casutele de tip familial din comuna Maxineni si comuna Movila Miresii”, ne-a spus directorul institutiei Alexandru Schulchi. Aceasta reorganizare a fost posibila datorita reintegrarilor in familie a copiilor din apartamentele de tip familial, la nivelul Directiei inregistrandu-se, in luna iunie 2006, un numar de 78 de reintegrari in familie, respectiv integrari socio-profesionale.
Opt miliarde pentru continuarea proiectelor
La ultima sedinta a Consiliului Judetean Braila, consilierii au aprobat, la rectificarea bugetara, pentru ca suma de 8 miliarde de lei vechi sa se indrepte catre Directia pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului. „Banii ne sunt necesari pentru continuarea proiectelor PHARE pe care le-am inceput in cadrul institutiei. Consiliul Judetean ne va da suma, practic sub forma de imprumut. La finalitatea proiectelor PHARE vom primi banii de la Uniunea Europeana”, ne-a declarat Schulschi.
Concomitent cu aceasta initiativa, avand in vedere si situatia concreta de la Centrul Specializat pentru Copii cu Dizabilitati „Dumbrava Minunata” Baraganul, institutia a propus ca in imobil sa se desfasoare si sa se infiinteze „Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala pentru Persoane Adulte cu Handicap”. In fiecare casuta de tip familial vor fi protejati 7-8 copii, care vor beneficia de o ingrijire personalizata, care sa raspunda nevoilor specifice ale acestora, in concordanta cu standardele minime obligatorii in domeniu.