15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialKPMG și ASF fac ce vor din falimentul celei mai mari companii...

KPMG și ASF fac ce vor din falimentul celei mai mari companii de asigurări românești. Modelul ar urma să fie aplicat și la România liberă

După plecarea lui Negrițoiu, ASF a trecut de la politica de sprijin necondiționat pentru KPMG la cea de indiferență totală, permițând lichidatorului să își extindă „dictatura“ și asupra „României libere“.

KPMG Restructu­ring a rămas stăpân peste procedura de faliment a celei mai mari companii din România chiar și după plecarea de la șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a lui Mișu Negrițoiu, susținător declarat al lichidatorului, omul care a trecut inclusiv peste decizia unui întreg consiliu pentru a menține la putere societatea care a fa­limentat și acum lichi­dează cea mai mare firmă de asi­gurări cu capital româ­nesc. În acest context, KPMG are cale liberă să lichideze și cel mai vechi ziar românesc, „România liberă“.

Intrarea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA, organism subordonat direct ASF) în Comitetul Creditorilor Astra Asigurări nu a schimbat absolut nimic în procedură, deși chiar acțiunile FGA anterioare inclu­derii sale în organism au lăsat de înțeles că rolul său va fi unul de contrapondere la mișcările lichidatorului.

Mână în mână cu competitorii Astra

KPMG reușește în continuare să facă absolut ce dorește la Astra Asigurări, cu ajutorul celorlalți membri ai Comitetului Creditorilor, care sunt, cu excepția ANAF, toți foști competitori ai Astra și clienți ai KPMG în zona de audit.

Acest tip de atitudine pasivă este speculat din plin de către KPMG, care, în baza acțiunilor arbitrare luate în falimentul Astra, se extinde acum și la „România liberă“, ziar pe care încearcă să îl preia ostil, cu mâna Euro Insol, firmă înființată de Remus Borza.

Totul a pornit de la o datorie pe care grupul care edi­tează RL o are la Astra Asigu­rări și a cărei returnare KPMG pur și simplu a refuzat-o, privând creditorii societății de asigurări de recuperarea a 21 milioane de euro. Pentru ASF nu a contat că firme din piața asigurărilor sunt văduvite de sume importante.

După plecarea lui Mișu Negrițoiu, care a susținut fățiș acțiunile KPMG inclusiv atunci când acestea au încălcat sau au interpretat într-un mod extrem de original legea, Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a abordat o politică proactivă, așa cum ar fi fost de așteptat, ci a preferat să se țină deoparte. 

Parteneri de afaceri cu creditorii

Pe de altă parte, KPMG încearcă să transforme relația cu membrii Comite­tului Creditorilor inclusiv într-un parteneriat de afaceri, în condițiile în care primele firme care au primit și vor primi oferte pentru achiziționarea activelor din asigurări încă deținute de Astra sunt cele din Comitetul Creditorilor. Concret, KPMG este aproape de a ceda portofoliul de banc­assurance al Astra Asi­gurări către Allianz Țiriac.

Acest portofoliu, deși re­lativ mic ca număr de polițe și valoare, poate avea o importanță destul de mare în condițiile în care deschide calea într-o relație cu două bănci mari, BCR și
Raiffeisen.

Pe de altă parte, KPMG se pregătește să vândă și acțiu­nile pe care Astra Asigurări le are la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, iar primele demersuri vor fi făcute cu acționarii PAID, doi dintre ei (Generali și Uniqa), de asemenea, membri printre creditorii Astra. Din discuție va face parte și Omniasig VIG, societate care și-a arătat intenția de a intra în acționariatul
Pool-ului. 

De menționat că miza fa­limentului Astra Asigurări este una importantă, având în vedere că societatea încă mai deține lichidități de peste 30 milioane de lei, dar și proprietăți imobi­liare evaluate în 2015 la încă aproximativ 30 de milioane, valoarea lor crescând până în 2017.   

Nereguli. Decizii și evenimente controversate din falimentul Astra, sprijinite sau ignorate de ASF

De-a lungul timpului, KPMG a luat mai multe decizii controversate, unele respinse inclusiv de foști și actuali membri ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară. Aceste evenimente ar fi trebuit să ridice un semn de întrebare în cadrul Autorității, care, după plecarea lui Mișu Negrițoiu, are și puterea de a interveni. Nu o face însă. RL vă prezintă câteva dintre deciziile cel puțin interpretabile ale KPMG.

  Nedenunțarea portofoliului de polițe al Astra, cu costuri semnificative suplimentare pentru FGA. KPMG, susținând că va vinde portofoliile Astra, demers eșuat lamentabil, a refuzat să denunțe polițele, fapt ce a condus la sporirea numărului de daune provocate de clienți Astra și, implicit, la majorarea despăgubirilor plătite de FGA, fond alimentat de întreaga piață a asigurărilor.

  Plata primelor de reasigurare în condițiile în care portofoliul Astra era pe cale de a expira. Măsură contestată doar de formă de ASF, care în final și-a dat acordul pentru această decizie păguboasă pentru creditori.

 Convocarea primei Adunări Generale a Creditorilor înainte ca FGA să înceapă plățile către păgubiți. Această decizie a condus la excluderea FGA din cel mai important organism de decizie în cadrul procedurii (Comitetul Creditorilor), deși Fondul era cel mai mare creditor.

  Pierderea accesului la întreaga bază de date a Astra Asigurări, situație care persistă de mai bine de o lună și care ar putea avea efecte iremediabile inclusiv în sensul pierderii unor informații confidențiale ce vizează milioane de asigurați.

  Subevaluarea activelor Astra Asigurări într-un raport al Deloitte, comandat de KPMG, care ia în calcul doar valorile contabile ajustate ale respectivelor active. Acest raport incomplet a fost plătit cu sute de mii de euro din patrimoniul societății de asigurare.

Eliza Avram
Eliza Avram
Eliza Avram scrie sub pseudonim la Ziarul România Liberă din anul 2014. Eliza este un jurnalist român de investigații care a dezvăluit situații și acte de corupție din România. Printre cele mai cunoscute relatări se numără dezvăluirile despre legăturile Speranței Munteanu (Partener KPMG România) și fostul premier Victor Ponta, despre fratele fostului șef SIE - Gabriel Predoiu, despre malaxorul DNA din Ploiești (Ana Maria Pătru), și dezvăluirile despre păienjenișul fostei conduceri de la Unirea Shopping Center dar și ale clanului Stan (patronii Stanbox) - pe aceeași rețetă cu cea a lui Ion Rădoi (contractul de asociere dintre Metrorex și firma sindicatului condus de Ion Rădoi)
Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Israelul a efectuat raiduri aeriene în orașele din nord-estul Libanului

Israelul a efectuat raiduri aeriene în apropierea orașelor Ras Baabelk și Hermel din nord-estul Libanului, au declarat patru surse de securitate pentru Reuters. Israelul a...
Ultima oră
Pe aceeași temă