În momentul de față nu a fost declanșată nicio procedură oficială pentru investigarea posibilelor fraude academice comise de Laura Codruța Kövesi în teza sa de doctorat intitulată „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal“, susținută în luna decembrie 2011 la Facultatea de Drept şi Ştiinte Administrative a Universităţii de Vest din Timișoara.
„Ghiță pare că joacă la cacealma. Faptul că nu a depus o sesizare la CNATDCU în care să reclame presupusul plagiat săvârșit de Kövesi, pentru a prelungi suspansul și a rostogoli amănuntele de senzațional de care sunt ahtiate televiziunile, mă face să cred că totul e parte dintr-un joc de distrugere a imaginii doamnei Kövesi și a DNA”, a afirmat un specialist consultat de România liberă …citește mai departe aici …
Zvonurile privind depunerea unei sesizări la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în privința plagiatului nu se susțin. A existat un simplu e-mail anonim sosit pe adresa instituției, a precizat purtătorul de cuvânt Marlena Rotar pentru RL. Înregistrarea sesizării pentru o posibilă fraudă academică trebuie să cuprindă numele celui care face sesizarea, documente în baza cărora se formulează sesizarea și exemple concrete cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat.
UEFISCDI doar verifică dacă – cumulativ – sunt îndeplinite aceste condiții și, în termen de trei zile, trimite sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
Parcursul unei sesizări valide
Ajunsă la CNATDCU, teza de doctorat este repartizată spre analiză unei comisii de specialitate. Teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi va fi repartizată Comisiei Juridice a CNATDCU formată din șapte profesori. Președintele este Mircea Dan Bob, profesor de drept la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este vicepreședintele Comisiei de Etică a Universității și are 42 de ani. Vicepreședintele Comisiei Juridice este Guțan Bianca Andrada, doctor în drept și profesor la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Ea s-a aflat pe lista scurtă a propunerilor pentru un post de judecător la CEDO.
Catană Radu Nicolae este doctor Summa cum laude și vice-rector la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Cercel Sevastian este profesor de drept civil la Universitatea din Craiova. Dănișor Dan Claudiu este profesor universitar doctor tot la Universitatea din Craiova. A avut mai multe stagii de pregătire în Belgia și Franța. Ștefan Deaconu este profesor doctor și îndrumător de doctorate la Universitatea București, facultatea de Drept. A fost consilier prezidenţial la Administraţia Prezidenţială, Departamentul Constituţional Legislativ (decembrie 2005 – iulie 2012). Al șaptele mebru al Comisiei Juridice a CNATDCU este Anton Trăilescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, specializat în Drept Administrativ.
Cum sunt numiți experții
Potrivit Regulamentului CNATDCU din 24.03.2016, în cazul unei sesizări de plagiat, preşedintele şi membrii Comisiei de specialitate (în cazul Codruței Kövesi, de Ştiinţe Juridice) au un rol foarte important.
„Preşedintele Consiliului General al CNATDCU solicită preşedintelui comisiei de specialitate a CNATDCU cu atribuţii în domeniul tezei de doctorat, numirea în termen de cinci zile lucrătoare a unei comisii de lucru, formată din 3 experţi care pot fi membri ai CNATDCU şi/sau experţi externi, cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile sau conflictul de interese“.
Nu doar preşedintele, dar şi membrii Comisiei Juridice a CNATDCU au un rol important în alegerea echipei de evaluatori a tezei de doctorat. „Preşedintele Comisiei de specialitate solicită electronic membrilor acestei comisii propuneri nominale privind membrii CNATDCU sau experţii externi care urmează să fie desemnaţi evaluatori“, se arată în Regulamentul intern.
Raportul Comisiei juridice propune un verdict de plagiat sau de neplagiat care urmează să fie adoptat sau respins cu majoritate simplă de membrii Consiliului General al CNATDCU. Reamintim că membrii Comisiei juridice au dat, în această vară, verdicte de plagiat pentru Victor Ponta și Gabriel Oprea.