21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialKerry: Lupta împotriva SI nu poate fi câștigată doar cu raiduri aeriene

Kerry: Lupta împotriva SI nu poate fi câștigată doar cu raiduri aeriene

Secretarul de stat american John Kerry a vorbit, joi, despre necesitatea trimiterii trupe la sol, care să se opună grupării Daesh (acronimul arab al SI) în Siria şi a precizat că „acest conflict nu poate fi câștigat doar cu raiduri aeriene”, relatează AFP, citat de Agerpres.

Kerry a precizat, într-o reuniune ministerială a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), că o soluţie este reprezentată de trupe ‘siriene și arabe’ și nu occidentale, chiar dacă 50 militari din trupele speciale americane ar urma să fie trimiși cât de curând în Siria.

‘Dacă reușim să punem în aplicare o tranziție politică, vom permite tuturor națiunilor și entităților să se reunească. Armata siriană, împreună cu opoziția. (…) SUA, împreună cu Rusia și alții vor lupta împotriva Daesh’, a continuat el.

Citeşte şi: MAE: John Kerry, vizită în România, la invitația lui Lazăr Comănescu

Totodată, el a subliniat că jihadiştii pot fi eliminaţi ” într-un interval de numai câteva luni literalmente”, dacă se poate ajunge la o „soluție politică”.

Unul din diplomații lui Kerr a avertizat că afirmațiile șefului Departamentului de Stat sunt doar o „ipoteză și cu foarte mulți ‘dacă'”.

„Dacă am reuși o tranziție politică și dacă aceasta ar fi susținută de poporul sirian și grupările de opoziție, atunci da, lupta împotriva Daesh ar putea fi mai eficientă’, a explicat diplomatul american. Dar, a spus el, ‘credem în continuare, și acest lucru este valabil și pentru Irak, că aceste trupe la sol trebuie să fie locale (…) din țări care cunosc cultura, grupările, terenul și care ar fi sprijinite de loviturile aeriene ale coaliției’.

Kerry a cerut miercuri, la Bruxelles, țărilor aliate din NATO să-și intensifice eforturile în lupta contra Daesh și a salutat ‘angajamentul’ Rusiei în Siria, pledând ca aceasta să joace un rol mai ‘constructiv’.

Citeşte şi: Anunț oficial de la Washington: SUA trimite trupe terestre în Siria

Marile puteri, între care SUA, Rusia, UE, Iranul, Turcia și Arabia Saudită, au relansat la sfârșitul lunii octombrie la Viena un proces diplomatic în încercarea de a găsi o soluție politică la conflictul sirian, soldat cu cel puțin 250.000 de morți din 2011 și până acum.

Membrii acestui Grup internațional de sprijin pentru Siria au stabilit un calendar care prevede o întâlnire până la 1 ianuarie între reprezentanți ai opoziției siriene și regim, o încetare a focului, formarea unui guvern de tranziție în șase luni și organizarea de alegeri în termen de 18 luni. Dar cancelariile lumii au opinii diferite în ceea ce privește soarta președintelui sirian Bashar al-Assad.

Citeşte şi: SUA ia în calcul varianta trimiterii de trupe speciale în Siria și Irak

Următoarea reuniune cu privire la Siria, în formatul Viena, se va desfășura la New York, a anunțat joi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Cel mai probabil la 18 decembrie, potrivit unor diplomați.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă