12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialKaspersky Lab, suspectat de legături cu Kremlinul. Piraţii cibernetici ruşi dau iama...

Kaspersky Lab, suspectat de legături cu Kremlinul. Piraţii cibernetici ruşi dau iama prin secretele SUA

Potrivit mass-media americane, NSA, cea mai puternică agenţie de informaţii electronice din lume, a pierdut din nou o parte a tehnicilor sale de spionaj, care ar fi fost recuperate de Rusia.

Wall Street Journal, Washington Post şi New York Times au dezvăluit că impenetrabilitatea National Security Agency (NSA) este departe de a fi perfectă şi i-au fost din nou sustrase tehnici de spionaj, pentru a treia oară în ultimii patru ani. 

Acestea, utilizate atât pentru a accesa reţele şi a extrage informaţii, cât şi pentru protejarea reţelelor americane împotriva atacurilor cibernetice, au fost capturate în 2015 de piraţi care au acţionat  la ordinul puterii ruse. În ultimul caz de sustragere de date sensibile de la cea mai mare agenţie de informaţii secrete din SUA, piraţii ruşi au obţinut documente clasificate „top secret”, pe care un angajat al NSA le-a stocat pe calculatorul personal, el fiind însărcinat cu dezvoltarea din nou a tehnicilor pe care agenţia le consideră compromise de dezvăluirile lui Edward Snowden. 

Anchetatorii sunt convinşi că piraţii informatici au reperat acest angajat folosind antivirusul Kaspersky Lab. Acesta, când este instalat pe un ordinator, asemenea altor antiviruşi standard, examinează fişierele pentru a detecta eventuali viruşi. 

Kaspersky Lab este o societate rusă pe care responsabilii americani ai securităţii o suspectează  de multă vreme că ar coopera sau a fost infiltrată de guvernul rus. Firma a negat întotdeauna că ar avea legături cu serviciile secrete ruse. Autorităţile americane nu au făcut publice preocupările lor şi programul antivirus a rămas funcțional. 

Legătura cu KGB

Dar, luna trecută, guvernul federal a ordonat ca programul Kaspersky să fie înlăturat din toate ordinatoarele guvernului. Suspiciunile privind Kaspersky Lab datează de câţiva ani, în parte pentru că fondatorul său, Eugen Kaspersky, a asistat un colegiu tehnic al KGB şi a lucrat în  serviciile secrete militare.

Echipa Kaspersky Lab este una dintre cele mai reputate din lume şi în trecut a reperat, analizat şi dezvăluit unele tehnici utilizate de Equation, un grup de spionaj foarte sofisticat, pe care aproape toţi experţii îl consideră ca fiind al NSA. Este deci posibil ca antivirusul Kaspersky să fi reperat aceste noi elemente, apropiate de cei pe care îi cunoşteau deja.

Detaliile exacte ale evenimentelor rămân în ceaţă. Kaspersky a alertat serviciile ruse de prezenţa acestui depozit de informaţii pe unul din ordinatoarele clienţilor săi sau serviciile ruse au folosit  Kaspersky pentru a repera bazele de date, înainte de a le procura prin alte mijloace? 

Fie că societatea Kaspersky este complice sau victimă, afacerea plasează creatorul rus de antivirus într-o situaţie dificilă. Acuzele dintre Kaspersky şi autorităţile americane au loc într-un context ruso-american  extrem de tensionat în jurul problemelor de spionaj şi de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie 2016. 

NGA, cea mai discretă agenţie de spionaj

La 24 km de Washington DC există o bază militară puternic protejată unde se află cartierul general al uneia dintre agenţiile de spionaj cel mai bine camuflate din lume, NGA.

National Geospatial-Intelligence Agency (NGA) deţine unele unele dintre cele mai avansate tehnologii în plan mondial. În pofida faptului că numele său este cvasinecunoscut, sediul NGA este a treia cea mai mare clădire din regiunea metropolitană Washington, mai mare decât clădirea CIA şi decât Capitoliul Statelor Unite. 

Potrivit mass-media americane, nici preşedintele Obama nu avea cunoştinţă despre această agenţie în mai 2009. Cu camerele de televiziune după el, pentru că a mâncat la o franciză locală de hamburgeri, Five Guys, Obama a strâns mâna clienţilor, când doi bărbaţi care purtau badge-uri guvernamentale i-au atras atenţia.

„Ce faceţi?”, a întrebat Obama. „Lucrez pentru NGA, National Geopolitical-Intelligence Agency”, a răspuns unul dintre ei. „Excepţional, de cât timp?” „De şase ani”, a venit răspunsul. „Atunci, explicaţi-mi exact ce este  National Geopolitical…”, a cerut preşedintele, incapabil să redea întregul nume. „Lucrăm cu imagistică satelitară.”

Rol în capturarea lui Bin Laden

NGA este creditată că a jucat un rol important în capturarea şefului reţelei teroriste Al Qaeda, Ossama bin Laden, şi are mai multe atribuţii de culegere de informaţii. Principala funcţie este analizarea imaginilor şi videourilor capturate de drone în Orientul Mijlociu şi de sateliţii-spion de pe orbita Pământului. 

După capturarea lui Ossama bin Laden, amploarea capacităţilor NGA a fost dezvăluită de înalţi responsabili americani, neangajaţi ai agenţiei. Potrivit rapoartelor descrise de National Journal, NGA a utilizat imagini şi dispozitive de detectare pe bază de laser, pentru a crea imagini tridimensionale ale complexului din Abbottabad, clădirea folosită ca adăpost de Bin Laden. 

De asemenea, NGA a analizat datele provenite de la o dronă sofisticată de nouă generaţie, construită de Lockheed Martin, care a supravegheat incinta înaintea, în timpul şi după raidul comandoului american trimis să-l captureze pe liderul terorist.

Spionaj domestic

În timp ce majoritatea capacităţilor tehnologice sunt clasificate, un analist anonim al NGA a declarat presei că agenţia poate determina de la distanţă  structura clădirilor şi obiectelor, că deţine un computer de recunoaştere facială, cel mai sofisticat, şi utilizează captatori pe sateliţi şi drone care „văd” şi printre nori, permiţând analizarea imaginilor pe orice vreme.
 
Tentaţie pentru Trump

Un nou raport de politică externă a detaliat cum preşedintele Donald Trump ar putea utiliza tehnologia NSA pentru a-şi atinge mai multe din obiectivele sale. Contrar supravegherii electronice domestice de către NSA, care a făcut obiectul unei anchete minuţioase în legătură cu legislaţia vizând protejarea drepturilor civile, spionajul aerian domestic a scăpat controlului Congresului şi publicului. Iar Administraţia Trump ar putea profita de acest vid. 

Desigur că aşa ceva ar necesita o expansiune importantă a NGA pentru analizarea imagisticii domestice. 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă