Jurnalistul arestat în Transnistria, la 7 aprilie, sub acuzaţia de înaltă trădare, a declarat marţi seara, într-o înregistrare difiuzată de postul de televiziune local, că a colaborat cu Serviciul moldovean de informaţii din 2001 şi a desfăşurat “acţiuni subversive”, relatează Europa Liberă online, consultată de Mediafax.
Jurnalistul Ernest Vardanean, care se află în detenţie, a declarat că a fost obligat să colaboreze cu Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova încă din perioada când era student la Chişinău, sub ameninţarea cu exmatricularea şi aplicarea unor rele tratamente. Agenţii SIS i-ar fi cerut să colecteze informaţii atât de la funcţionari din Transnistria, dar şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice acreditate la Chişinău, privind poziţia Occidentului faţă de Republica Moldova.
El a declarat, de asemenea, că toţi tinerii din Transnistria care studiază la Chişinău s-ar afla în pericol să fie racolaţi de SIS şi a îndemnat locuitorii din această regiune să fie vigilenţi.
Postul de televiziune a prezentat nume şi a difuzat fotografii ale unor presupuşi agenţi SIS cu care ar fi “colaborat” Vardanean, între care Nicolae Botezatu. Şeful serviciului de informaţii de la Tiraspol, Vladimir Antiufeev, care a participat la emisiune, a declarat că SIS a adresat ameninţări jurnalistului şi familiei acestuia.
Pe unul dintre bloggurile lui Vardanean a fost postată, săptămâna trecută, o scrisoare semnată de acesta, în care afirma că ar fi supus unor tehnici speciale de tortură. El cerea, de asemenea, să nu fie crezut, în cazul în care se va autodenunţa sau va face declaraţii compromiţătoare la adresa altor persoane, în cadrul unor emisiuni televizate.
Un grup de jurnalişti şi de activişti în domeniul drepturilor omului au protestat în faţa ambasadei Rusiei în Armenia, cerând eliberarea jurnalistului de origine armeană.