Autoritățile franceze au început să închidă uriașa tabără de migranți și refugiați de la granița Franței. Peste 6.500 de persoane urmează a fi amprentați, înregistrați și repartizați în 450 de centre de primire, la un cost de 25 de euro pe zi pentru fiecare.
Conform organizațiilor umanitare care activează în tabără, numărul migranților este mult mai mare, peste 8.300 de oameni. Acțiunea de evacuare și distrugere a „Junglei“, supravegheată de peste o mie de polițiști, este foarte complexă, dat fiind că toți cei care se află în tabără voiau să ajungă în Marea Britanie, pe orice cale ilegală. Conform procedurii de evacuare, migranții au fost împărțiți pe familii și au fost înregistrate persoanele vulnerabile, inclusiv femeile singure, oamenii bătrâni. După transportarea la centrele de primire, li se va face un control medical, apoi vor intra în procedura de aplicație pentru azil.
Principalul inconvenient, din care cauză se așteaptă ca acțiunea să nu fie chiar încununată de succes, este faptul că mulți dintre refugiați și migranți au fost înregistrați în alte țări unde au fost prinși, până să ajungă în „Junglă“ pentru destinația finală Marea Britanie. Conform legilor Uniunii Europene, migranții și refugiații trebuie trimiși în țara care i-a amprentat și înregistrat prima dată, ceea ce nu convine nimănui. Mai ales că în multe dintre acestea există politici antimigranți, iar condițiile sunt extrem de limitate. Francezii se tem că migranții se vor sustrage acțiunii poliției și vor apărea diverse minitabere în zonă, creând un climat de insecuritate locuitorilor. Autoritățile se așteaptă la evacuarea în liniște a 2.000 de persoane zilnic, estimând ca acțiunea să fie terminată într-o săptămână. Oamenilor li se permite să ia un rucsac cu strictul necesar, corturile și accesoriile casnice urmând a fi distruse.
Cine va lua minorii fără însoțitori
În tabără se află 1.291 de minori fără însoțitori adulți. Mulți dintre copii au membri ai familiei în Marea Britanie, iar dosarele lor sunt studiate de autoritățile britanice pentru a primi sau nu aprobarea să fie transferați la rudele lor. Până acum au primit aprobare doar 200. Acești copii, ca de altfel întreaga tabără de la Calais, nu au beneficiat de niciun ajutor din partea statului francez.
Doar organizațiile umanitare și sutele de voluntari, în cea mai mare parte britanici, s-au străduit să aprovizioneze tabăra cu strictul necesar supraviețuirii și s-au străduit să ofere acestor copii un cadru educativ. Acum, ei sunt cazați în containere la fața locului, până se hotărăște cine ar trebui să-i ia pe copiii care nu au rude în Europa sau pe cei cu rude în Marea Britanie, dar care nu sunt legal acolo.
Copiii constituie cea mai mare problemă, fiind monitorizați de multe organizații umanitare. Pentru preluarea lor s-au iscat dispute politice atât în Franța, cât și în Marea Britanie. În general, provin din țări sărace din Africa, din Afganistan, dar sunt și refugiați din Siria și Irak. Dorința lor este să învețe, ceea ce ar trebui să fie un drept garantat într-o țară democratică.
Istoricul apariției „Junglei“
În 1999, Crucea Roșie a deschis tabăra Sangatte, lângă portul Calais, pentru migranții care așteptau o oportunitate pentru a trece ilegal în Marea Britanie. La insistența Londrei, tabăra a fost desființată în 2002. La scurtă vreme, un grup de migranți, majoritar afgani, au înființat o tabără la est de Calais, pe drumul frecventat de camioane, acestea fiind principalul mijloc de trecere a frontierei, ori la înțelegere cu șoferii, ori ascunzându-se.
Tabăra a fost botezată „Jungla“ chiar de către migranți. În septembrie 2009, Jungla a fost demolată din ordinul președintelui Nicolas Sarkozy, o mulțime de migranți fiind arestați de poliția care a acționat în forță. În 2015, în zonă a fost stabilit un centru pentru migranți, în jurisdicția statului și o nouă Junglă a apărut în jurul acestuia.
În ianuarie 2015, portul Calais a fost închis timp de trei ore, după ce un grup de migranți a ocupat un feribot către Marea Britanie. Partea sudică a taberei a fost desființată în martie. La decizia de desființare totală au contribuit și numeroasele proteste ale șoferilor și fermierilor din zonă.