1.5 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialJudecătoria Buzău are un sediu închiriat într-un MALL

Judecătoria Buzău are un sediu închiriat într-un MALL

Noul sediu al Judecătoriei Buzău este amenajat într-un spaţiu închiriat în Galleria Mall, informează Mediafax.

Sediul a fost inaugurat, miercuri, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Justiţiei, Alin Antochi.

„Inaugurarea acestui sediu face parte dintr-un program mai amplu pornit de Ministerul Justiţiei în ideea de a oferi judecătorilor, magistraţilor şi justiţiabililor spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţii. Buzăul nu putea să rămână mai prejos şi în acest plan de investiţii s-a luat iniţiativa de a se construi o nouă Judecătorie aici, la Buzău, pe un teren pus la dispoziţie de autorităţile locale, dar până la construirea acestui edificiu s-a luat decizia funcţionării într-un spaţiu închiriat. Deşi contractul de închiriere este pe o perioadă de cinci ani, eu sper ca Judecătoria să se mute mai repede în casă proprie după ce investiţia se va finaliza. Până atunci sper ca toţi cei ce calcă pragul acestui spaţiu să se simtă ca într-o instanţă de nivel european”, a explicat secretarul de stat.

Miercuri a avut loc prima ședință de judecată, în sediul din mall. Judecătoria are la dispoziție patru săli de judecată şi patru săli pentru şedinţele Camerei de Consiliu, birouri pentru judecători şi grefieri, spaţii pentru persoanele aflate în detenţie, precum și grupuri sanitare moderne pentru personal şi pentru justiţiabili. Vechile liste care prezentau cauzele aflate pe rolul instanţei sunt acum afişate pe monitoare dispuse la intrarea în fiecare sală de judecată. În plus, în noul spaţiu s-a reuşit separarea fluxurilor de acces ale justiţiabililor, magistraţilor şi persoanelor private de libertate, aşa cum este prevăzut în noile Coduri.

„Atât judecătorii, cât şi grefierii au birouri care asigură condiţii optime de lucru, adică câte doi judecători în birou şi câte trei grefieri într-un birou, faţă de 6-9 grefieri în birou sau 4-6 judecători câţi se aflau în vechiul sediu. În plus, sediul Judecătoriei este total diferit de Galleria Mall, are intrări diferite şi nu comunică sub nicio formă cu centrul comercial. Chiria lunară este plătită din fonduri asigurate de Ministerul Justiţiei şi costă 13.500 de euro plus TVA. Din punctul meu de vedere, este un sediu modern de instanţă, comparabil cu unul din Europa”, a spus judecătorul Leontin Drăgulescu, vicepreşedinte al Judecătoriei Buzău.

Până acum, Judecătoria îşi desfăşura activitatea în aceeaşi clădire cu Tribunalul Buzău, însă sediul era vechi, iar spaţiul era insuficient.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Parchetul s-a autosesizat în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu: Cercetează coruperea alegătorilor și fapte de spălare de bani

Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu după desecretizarea documentelor din şedinţa CSAT, care arată mecanismul ilegal...

Victorie categorică pentru România împotriva SUA la Cupa Mondială de tenis de masă pe echipe mixte

România a demonstrat o formă excelentă la Cupa Mondială de tenis de masă pe echipe mixte din Chengdu, China, surclasând echipa Statelor Unite cu...

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă