Votand joi o rezolutie care evoca posibilitatea boicotarii Jocurilor Olimpice (JO) de la Pekin, Parlamentul European a provocat protestele celor care invoca "idealul sportiv al neutralitatii". Argumentelor acestora li se poate raspunde ca inca de cand JO au fost organizate la Berlin, in 1936, opacul Comitet International Olimpic a functionat ca o institutie adanc amestecata in politica si ca o masina de facut bani, care a flirtat deseori cu regimurile totalitare. Fondatorul JO, baronul Pierre de Coubertin, i-a adus in 1936 un omagiu lui Hitler, afirmand ca JO de la Berlin au fost printre cele mai bine organizate vreodata. Multe tari propusesera boicotarea evenimentului, dar presiunea politica si financiara i-a impins pe membrii CIO sa asiste imperturbabili la spectacolul obscen al glorificarii "rasei ariane" si la defilarea sportivilor care faceau salutul nazist. Argumentul "idealului sportiv" e folosit si astazi de catre cei care cauta sa convinga simplii cetateni ca JO de la Pekin nu trebuie boicotate, pentru ca sportul ar fi deasupra politicii. Opacitatea functionarii CIO nu permite nici un fel de ancheta externa in legatura cu conditiile financiare care au facut ca Pekinul sa fie ales, in 2001, ca gazda a JO din 2008, impotriva candidaturilor convingatoare ale metropolelor Toronto, Paris, Istanbul si Osaka.
Presedintele de atunci al CIO, marchizul Juan Antonio Samaranch, fost ministru si ambasador al lui Franco, i-a facut pe membrii CIO sa voteze in favoarea Chinei. Samaranch, devenit intre timp presedinte onorific pe viata, este cel care a transformat CIO intr-o putere planetara, un templu al finantei care negociaza exclusivitati de transmisie pentru sume obscene, si la al carui semn guvernele se ploconesc, stiind ca vor acumula un capital politic intern si extern daca vor plati suficient pentru a putea organiza jocurile. Organizare care la randul ei genereaza un intreg trafic de influenta si putere, pentru ca JO inseamna contracte enorme si bacsisuri colosale. Cat despre actualul presedinte al CIO, contele belgian Jacques Rogge, el s-a remarcat intervenind anul trecut pentru ca JO din 2014 sa fie atribuite Rusiei si prin faptul ca a gasit ca "gratie perspectivei JO, China a progresat mult, mai mult decat unele tari care se pretind democratice". Sportivii nu au decat sa defileze si sa salute.