Din 20 martie, din nou ne va captiva emisiunea "Dansez pentru tine", prezentata cu farmec de Iulia Vintur si Stefan Banica Jr. Iulia nu va parasi insa nici prezentarea stirilor de dimineata, din week-end, alaturi de Cosmin Stan.
Ce planuri ai pentru 2009? Am tot fost intrebata, in ultima vreme, iar primul gand a fost… oho, pai mi-as dori sa am familia langa mine, sa fim sanatosi, sa reusim sa implinim cat mai multe visuri la "Dansez pentru tine", sa aducem si mai multa fericire, speranta in sufletul celor care au nevoie, sa reusesc sa pun in practica proiectul la care visez de multa vreme, sa calatoresc mai mult si sa… sa traiesc mai frumos si sa… imi fac un jurnal.
Da, asa m-am hotarat, chiar din prima zi a anului, sa-mi fac un jurnal in care sa fiu eu cu mine, sincera, eliberata de conventii, reguli, obligatii. Doar eu, cu toate trairile, emotiile prin care trec. Nu am mai facut asta din adolescenta si, sincer, imi pare rau, pentru ca memoria hard-disk-ului meu are mereu nevoie sa mai stearga cate ceva sau sa stocheze intr-un fisier dosit informatii vechi pentru a face loc celor noi. In adolescenta tineam un jurnal pentru ca aveam multe intrebari, variante de raspuns, trairi si acea nevoie de autocunoastere, de asimilare. Si acum sunt la fel, nu m-am schimbat. Doar ca intre timp am aflat multe din raspunsuri, dar care au generat noi intrebari. Una din ele era "cine sunt eu, de fapt?". Dupa o anumita perioada de timp in care suntem prea prinsi, grabiti sa onoram contracte, sa avem grija de ceilalti, de relatia noastra cu cei din jur, simtim nevoia sa ne intoarcem la relatia cu noi insine si atunci cautam un nou raspuns la intrebarea "Cine sunt, de fapt?".
E momentul de sinceritate maxima, cand te privesti dezgolit in oglinda si… te analizezi, in cel mai mic detaliu. De fiecare data raspunsul aduce ceva nou, o latura sau un sentiment care a stat ascuns undeva, in adancul fiintei noastre, si isi astepta rabdator randul pentru a se putea arata in toata splendoarea. Fiecare lucru are momentul lui. Intotdeauna am crezut asta, si asa a fost si viata mea de pana acum. Mi-am dorit de mica, atunci cand ma jucam cu colegele de clasa, sa lucrez in tv, sa prezint spectacole, sa joc pe o scena de teatru si toate au venit la randul lor, exact la momentul potrivit. Chiar daca dorinta si entuziasmul nu-mi dadeau pace si ma provocau mereu sa incerc. Chiar daca ma visam prezentatoare de televiziune, reporter special de la 15-16 ani, a trebuit sa invat sa am rabdare, tenacitate, sa trec prin anumite experiente si abia apoi sa vina ACEL moment. Cel mai potrivit, in care eu eram pregatita. Ma simt norocoasa. Dumnezeu a avut grija de mine. Mi-a aratat un drum, mi-a dat o familie minunata care m-a sustinut, mi-a scos in cale prieteni, oameni deosebiti, provocari si exemple pentru ca eu sa ma dezvolt, sa asimilez, sa ma pregatesc pentru tot ce urma sa vina. Am inceput ca orice tanara sa practic modelling-ul de la 15 ani, atunci am avut primul job de instructor. Puteam sa ma opresc acolo, dar am vrut mai mult. Mi-a placut aceasta perioada tocmai pentru ca am castigat mai multa incredere in mine, mi-am invins orice urma de timiditate, am invatat sa nu-mi fie teama de expunere, de a ma arata exact asa cum sunt. Acolo am luat prima data contact cu televiziunea, pentru ca eram responsabila cu acordarea interviurilor tv, radio. Inca eram o pustoaica, fascinata de aceasta lume, cu multe visuri, entuziasm, dar fara experienta. A trebuit sa mai astept cativa ani sa-mi permit sa intru cu adevarat intr-un studio de televiziune si sa fiu convinsa de motivul pentru care ma aflam acolo.
Prima emisiune in direct la care nu eram invitata, ci chiar o moderam a fost la 20-21 de ani, timp in care m-am maturizat, responsabilizat astfel incat sa-mi justific prezenta acolo sau macar potentialul. A fost o experienta de scurta durata apoi mi s-a aratat o noua provocare – prezentator de stiri si… foarte multe intrebari: "Oare sunt destul de credibila, de matura, responsabila sa prezint stiri?". Raspunsul l-am aflat de la producatoarea de stiri care m-a angajat, imediat dupa ce am dat prima mea proba cu prompterul. Asa am inceput sa invat ce inseamna o stire, de la un capat la altul, si sa o prezint. Usor am cladit, am invatat. Nici un drum nu e sigur si usor de urmat. Trebuie sa inveti sa faci pasi mici, sa nu sari peste etape importante, fundamentale pentru tine, ca om, in primul rand. Asa am facut si eu. Am incercat drumul pas cu pas, chiar daca m-am si impiedicat, m-am ranit, am plans. Chiar daca am simtit ca am ajuns la capatul puterilor, m-am "odihnit" putin, am recalculat si am luat-o de la capat. Nu ai alta varianta decat sa mergi, sa mergi mai departe.
Odata intrata in echipa Stirilor Pro TV am stiut sigur care mi-e calea si nu am avut nici o ezitare, iar viata mi-a oferit multe surprize frumoase. Am intrat intr-un proiect minunat, in care cunosc oameni deosebiti, ma bucur de dans si de meseria care-mi place atat de mult. Proiectul "Dansez pentru tine" mi-a schimbat viata frumos si mi-a oferit momente de neuitat, de emotie intensa, cu drame care m-au tulburat, dar si clipe de fericire, implinire si, stiu, sunt pregatita pentru orice urmeaza.
In viata cel mai frumos e drumul, asa cum spunea cineva "importanta e calatoria, nu destinatia finala". In timpul acestei drumetii descoperi lumea, senzatii noi, fericire, durere, extaz, dezamagire si de fapt… asta e viata. Un sir lung de trairi. Cu cat descoperi, traiesti intens mai multe sentimente, cu atat esti mai castigat. La final tragi linie si de-abia atunci poti spune "Am trait o viata frumoasa" sau… "nu". Asta a fost unul din motivele pentru care am vrut sa pastrez un jurnal. Pentru a nota toate simtirile, evenimentele prin care trec in fiecare zi, sa-mi urmaresc evolutia. Vreau sa am aceasta libertate de a trai clipa pentru ca la final sa spun "Sunt un om implinit, am avut o viata frumoasa!".
