Iulia Timoşenko a anunţat că va contesta condamnarea la şapte ani de închisoare pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie din Ucraina pentru abuz de putere, transmite Mediafax.
Avocaţii liderei opoziţiei ucrainene au anunţat că vor contesta decizia instanţei supreme ca urmare a verdictului Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care consideră „ilegală şi arbitrară” plasarea Iuliei Timoşenko în detenţie începând din 2011.
Citeşte şi CEDO a adresat noi întrebări Kievului în legătură cu situaţia Iuliei Timoşenko
Decizia CEDO a fost luată pe 30 aprilie şi a intrat în vigoare pe 30 iulie, potrivit AFP.
„Începând de astăzi, apărarea are motive să conteste decizia la Curtea supremă din Ucraina, dat fiind că este o decizie politică”, a declarat avocatul Serghei Vlasenko.