Patru sau cinci pasageri au fost răniţi, în urma deraierii unui tren local, luni dimineaţa, în regiunea Umbria, au anunţat pompierii, citaţi de presă, relatează AFP, conform Mediafax.
Două vagoane aparţinând Ferrovie Centrale Umbra (FCU) sunt vizate de accident, care s-a produs între localităţile Montecastelli şi Trestina. Unul a ieşit de pe calea ferată, iar celălalt doar s-a înclinat.
Potrivit site-ului ziarului Corriere della Sera, accidentul s-a produs către ora 4.30 GMT (7.30, ora României), în departamentul Perugia.
Aproximativ 15 dintre cei 17 pasageri au fost răniţi, dintre care patru-cinci au fost spitalizaţi din cauza unor contuzii sau leziuni uşoare, au spus salvatorii.
Acest tren local cu tracţiune de tip Diesel este utilizat mai ales de către muncitori şi studenţi, pe rute ce asigură legătura între partea de nord şi cea de sud a Umbiriei.
Între primele ipoteze evocate de către pompieri figurează posibilitatea ca garnitura să fi deraiat din cauza unei alunecări de teren la ieşirea dintr-un mic tunel, în apropierea Gării Pontetevere.
Trei echipe de pompieri, dar şi carabinieri şi poliţişti de la Citta di Castello au intervenit la locul accidentului.