20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialIslamul in Europa

Islamul in Europa

Prestigioasa revista The Economist publica in ultimul sau numar un dosar privind situatia musulmanilor din Europa. Pagina intai infatiseaza, sub titlul Eurabia, turnul Eiffel deasupra caruia, in locul cunoscutei antene de televiziune, sta o semiluna. O perspectiva care ingheata sangele multor europeni.
Cu toate acestea, revista londoneza denunta ceea ce numeste mitul „fortei musulmanilor” in Europa, constatand ca, lasand Turcia deoparte, totalul musulmanilor europeni nu va depasi 10% din populatie pana in 2025. Desi constata ca integrarea populatiei de religie islamica este mai curand posibila in America decat in Europa, The Economist sustine ca nu exista o singura solutie la problema musulmana pentru simplul motiv ca nu exista o singura problema. Autorii cred ca mediul politic american, mai permisiv in privinta dezbaterilor religioase si teologice, este mai atractiv decat corectitudinea politica europeana si face America mai atractiva. Aceasta si o piata a muncii mult mai dinamica.
Ceea ce ingrijoreaza insa cel mai mult in privinta musulmanilor din Europa, un aspect pe care The Economist il aminteste doar in treacat, este ideologia islamismului radical care s-a dezvoltat nu in Orientul Mijlociu, ci in Europa de Vest, nu in randurile imigrantilor de prima generatie, ci ale fiilor acestora, educati in scolile occidentale si relativ prosperi si integrati. Acest islamism radical este responsabil de atacurile teroriste de la Madrid si Londra. Chiar si 11 septembrie a fost planuit la Hamburg.
Mai nou, termenul folosit pentru a descrie aceasta ideologie este „islamofascism”, dar credem ca este o formula nefericita pentru ca genereaza confuzie. Ceea ce mediul academic si presa occidentale nu ne spun si vor sa ascunda este ca noul islamism european este o contaminare intre islamul radical si ideologia de extrema stanga. In Marea Britanie, bunaoara, exista o alianta binecunoscuta intre mediile de extrema stanga si organizatii precum Fratii Musulmani. Atat tinerii islamisti radicali, cat si anarho-comunistii urasc democratia, statul de drept si capitalismul. Dar ceea ce este si mai grav este ca aceasta contaminare ideologica a fost posibila din cauza iresponsabilitatii numite „relativism moral” a mediului universitar occidental unde Marx si Trotki sunt mai „cool” decat Popper sau Hayek.
Poate ca pare scandalos, dar terorismul islamist este un produs intelectual occidental si, mai precis, european. Atata vreme cat vor exista „mari” ganditori de genul lui Baudrillard care sa ne explice ca valorile occidentale ca „libertatea” si „democratia” nu sunt intrinsec superioare celor din dictaturile orientale, confuzia morala a Occidentului va continua sa alimenteze islamismul.

Cele mai citite

Bărbat bătut până la inconștiență de o mamă și fiul ei

Agresiunea a avut loc pe o stradă din sectorul 5, la primele ore ale dimineții Agresorii au fost deranjați de faptul că victima aduna PET-uri...

România se confruntă cu o scădere demografică accentuată: Populația a scăzut cu peste 18% în ultimele trei decenii

În ultimii 30 de ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației, estimările indicând o diminuare cu 20% a numărului de locuitori în...

Primăria București organizează o licitație pentru un împrumut de 69,6 milioane lei

ING Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank România și Raiffeisen Bank România participă la licitația organizată de Primăria Municipiului București (PMB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă