Fraţii Musulmani egipteni au cerut, miercuri, organizarea unei manifestaţii în cursul după-amiezii pentru susţinerea preşedintelui Mohamed Morsi în faţa palatului prezidenţial, la o zi după o manifestaţie de amploare a opoziţiei în acelaşi loc, a anunţat asociaţia islamistă, citată de AFP, potrivit Mediafax.
“Fraţii musulmani şi alte forţe populare cer (organizarea unei) manifestaţii în faţa palatului Ittihadiya miercuri după-amiază pentru apărarea legitimităţii” preşedintelui, în timp ce opozanţii au încercat, marţi, “să îşi impună opiniile prin forţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al asociaţiei, Mahmoud Ghozlan, într-un comunicat.
Citeşte şi Sute de egipteni PROTESTEAZĂ faţă de un controversat proiect de Constituţie
Presa independentă din Egipt denunţă prevederile noii Constituţii privind libertatea de expresie