23.4 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSpecialIranienii folosesc din nou spaţiul virtual pentru mobilizare la alegerile prezidenţiale

Iranienii folosesc din nou spaţiul virtual pentru mobilizare la alegerile prezidenţiale

Reţelele de socializare, blocate de patru ani, după ce au contribuit la o mobilizare împotriva realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad, au început să funcţioneze din nou în acest an, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Voi vota”, afirmă Rahele pe pagina sa, „chiar dacă există o şansă dintr-o sută ca votul meu să conteze şi chiar dacă va trebui să aleg între ciumă şi holeră”, în timp ce majoritatea celor şase candidaţi aflaţi în cursa prezidenţială sunt conservatori apropiaţi Ghidului suprem Ali Khamenei.

În iunie 2009, spaţiul virtual s-a inflamat, odată cu anunţarea victoriei lui Ahmadinejad. Apelurile de participare la manifestaţii, lansate de către cei doi candidaţi reformatori Mir-Hossein Mousavi şi Mehdi Karoubi, au fost postate, în special, pe Facebook şi Twitter.

Accesul la aceste site-uri de Internet, precum şi la YouTube sau la site-urile de Internet ale presei internaţionale este blocat de atunci. Dar internauţii acced în spaţiul virtual datorită unor componente software care le permit să evite cenzura.

Mişcarea de contestare a fost reprimată cu severitate de putere, iar numeroşi militanţi reformatori au jurat să nu mai participe la niciun proces electoral trucat.

Internauţii şi-au întărit convingerile după ce doar un singur reformator, Mohammad Reza Aref, a fost autorizat să participe. Dar campania reuşită a lui Aref i-a determinat pe mai mulţi utilizatori iranieni ai reţelei de socializare Facebook să insereze sloganul „eu votez” pe profilul lor acoperit de un fundal verde, culoarea mişcării de contestare din 2009.

Citeşte şi: Benjamin Netanyahu: Alegerile din Iran nu vor schimba nimic. Va fi întotdeauna un singur om la putere, care caută puterea nucleară

Ascensiunea moderatului Hassan Rohani şi retragerea din cursă, marţi, a lui Aref, susţinută de către foştii preşedinţi Rafsandjani (moderat) et Khatami (reformator), a accentuat mişcarea.

Rafsandjani a îndemnat miercuri alegătorii să participe la vot, în pofida „îndoielilor”, dând asigurări că „sondajele arată că Rohani se află în frunte”, potrivit agenţiei Mehr.

Pe pagina sa de Facebook, un tânăr anunţă că va merge să voteze „pentru speranţă”. Alţii au adoptat violetul, culoarea aleasă de către Hassan Rohani, iar ca emblemă o cheie, precum cea fluturată de Rohani la reuniuni şi care trebuie să deschidă uşa unor soluţii pentru Iran.

Campania s-a intensificat, de asemenea, prin SMS, după ce Aref a declarat că retragerea sa este „adevăratul mesaj al reformei”. „Respectaţi acest gest cu o participare masivă, votând pentru Rohani”, îndeamnă un SMS.

Reformatorii nu sunt singuri în spaţiul virtual. Primarul Teheranului Mohammad Bagher Ghalibaf şi şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear Said Jalili, susţinut de aripa dură a regimului, au de asemenea conturi pe Twitter asociate numelor lor.

În opinia analistului Reza Marashi, de la Consiliul Naţional Iraniano-American, cu sediul la Washington, „şansele lui Jalili vor creşte mult dacă alegătorii rămân acasă”, fiindcă electoratul religios şi conservator va merge la vot.

La rândul său, Ghidul suprem, care dă asigurări că nu favorizează niciun candidat, face apel pentru o participare masivă la vot. „Unii nu vor probabil să susţină Republica Islamică din anumite motive, dar, pentru ţara lor, ei trebuie să meargă la vot”, a afirmat el.

Google a denunţat miercuri tentative de furt de parole în cazul a zeci de mii de conturi aparţinând cetăţenilor iranieni.

„Ţintele şi momentul alese sugerează că aceste atacuri au o motivaţie politică legată de alegerile prezidenţiale iraniene de vineri”, a afirmat vicepreşedintele gigantului de Internet american, Eric Grosse, pe blogul său, subliniind că aceste campanii sunt „desfăşurate din Iran”.

Cele mai citite

Grupa C2 a Ligii Națiunilor: România-Lituania 3-1

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în...

VIDEO Cultiva canabis într-un solar din curtea locuinței. Traficantul a fost arestat preventiv

Un doljean a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, după ce anchetatorii au descoperit în curtea locuinței sale o seră...

Cursă finală spre Otopeni: Metroul M6 a intrat în faza de execuție

Ministrul Transporturilor a declarat că metroul spre Otopeni va fi gata peste 4 ani Sorin Grindeanu a anunțat că lucrările pentru tronsonul magistralei de metrou...
Ultima oră
Pe aceeași temă