Decorati cu vile

• Imediat dupa alegerile din 2004, Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a prelungit contractele de inchiriere pentru oamenii lui Ion Iliescu• Fostul ministru Dan Nica a primit aprobare ...

Share

Andreea Nicolae 0 comentarii

13.03.2007 - 00:00

• Imediat dupa alegerile din 2004, Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a prelungit contractele de inchiriere pentru oamenii lui Ion Iliescu

• Fostul ministru Dan Nica a primit aprobare sa stea intr-un apartament central, cu cinci camere, "pana la solutionarea situatiei locative"

• Irina Paula Jianu, Despina Neagoe, Simona Miculescu si Emilian Cutean au fost si ei ocrotiti de RA-APPS in preajma Anului Nou

Daca pentru multi romani dobandirea unei locuinte in Bucuresti, fie ea si o garsoniera sau un apartament confort II, este un vis frumos, politicienii si ai lor "prieteni" pot sta linistiti: RA-APPS s-a ingrijit si se ingrijeste in continuare de ei. Secretomania care a inconjurat din- totdeauna activitatea regiei se explica si prin dorinta de a nu tulbura confortul acestora. Din lunga lista a privilegiatilor RA-APPS, "Romania libera" va prezinta, pentru inceput, cazurile a zece chiriasi de lux. Pe langa faptul ca au primit locuinta de serviciu din patrimoniul regiei, acestia mai au in comun ceva: decoratii acordate de fostul presedinte Ion Iliescu, fie pentru "contributii deosebite", fie pentru "competenta si profesionalismul dovedite in procesul reformelor si dezvoltarii tarii noastre". Unii dintre ei ocupa si acum respectivele locuinte.

Nica, Atanasiu si ticau, ex-ministri pasuiti


Dupa schimbarea puterii, in 2004, cei zece fosti demnitari nu au fost deranjati cu vreo verificare. Desi unii dintre ei nu mai ocupau functia de demnitate publica avuta in momentul primirii respectivelor locuinte, le-au fost reinnoite conventiile de cazare fara ezitare.
In aceasta categorie intra trei fosti ministri: Dan Nica, Alexandru Athanasiu si Adriana ticau. Primul, fost ministru al Comunicatiilor, actualmente deputat PSD de Galati, este si cel mai avantajat dintre toti. Conventia de cazare i-a fost intocmita pe 27 decembrie 2004, cu doar o zi inaintea validarii Cabinetului Tariceanu, iar ca data a expirarii, RA-APPS a decis cu generozitate maxima... "pana la solutionarea situatiei locative". S-or fi gandit, probabil, ca este greu sa-si cumpere omul locuinta in Bucuresti, desi incaseaza din 1996 incoace leafa de parlamentar. Prin urmare, decoratul Nica (Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de cavaler, acordat in 2002) a primit un apartament cu cinci camere si 143 mp pe str. Mihai Eminescu.
Adriana ticau, si ea fost ministru al Comunicatiilor, actualmente senator si europarlamentar, a fost rasplatita de RA-APPS pe 29 decembrie 2004 cu un apartament in str. Icoanei. La acea data, ticau avea statutul de parlamentar si putea beneficia fara probleme de traditionala cazare la Hotelul Bucuresti, dar probabil ca a cantarit mai greu faptul ca se afla in gratiile fostului presedinte. De altfel, in 2002, la doar 32 de ani, Adriana ticau a fost recompensata cu Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de cavaler pentru "competenta si profesionalismul dovedite in procesul reformelor si dezvoltarii tarii noastre".


Irina Jianu si Despina Neagoe, doamnele "Cavaler"


Tot atunci, RA-APPS a prelungit contractul pentru Irina Paula Jianu, inca director general la Inspectoratul General in Constructii. Parafarea contractului pentru apartamentul din strada Bitolia s-a facut pe 30 decembrie 2004, putin dupa ce Jianu fusese rasplatita cu Ordinul National "Pentru Merit" in grad de cavaler. Legatura stransa pe care Paula Jianu o avea cu persoane de la varful fostului partid de guvernamant s-a confirmat ulterior, o data cu rechizitoriile intocmite de procurorii anticoruptie si cu trimiterea acesteia in judecata alaturi de Adrian Nastase.
De un cadou inaintea Anului Nou a beneficiat si Despina Neagoe, fosta purtatoare de cuvant a lui Nastase. RA-APPS i-a permis acesteia, prin contractul 12.899 din 29 decembrie 2004 sa ocupe in continuare apartamentul de trei camere si 138 mp din str. Mihai Eminescu. Asemenea Irinei Paula Jianu, Despina primise, pe ultimele zile de mandat al lui Iliescu, Ordinul National "Pentru Merit" in grad de cavaler.

Serban Nicolae si Tudor Bistreanu, in top


Un alt client al RA-APPS cu decoratie este actualul senator PSD serban Nicolae. Pe cand era consilier de stat la Administratia Prezidentiala i-a fost inchiriat un apartament cu trei camere si 154 mp, tot pe str. Mihai Eminescu, apartament pe care il ocupa si in prezent.
Un alt personaj care pare sa cada in picioare indiferent de cine se afla la putere este Tudor Bistreanu. Fost director general al Aeroclubului Roman, Bistreanu a fost rasplatit, in 2004, cu Ordinul "Virtutea Aeronautica" in grad de cavaler. In iulie 2005, a fost inlocuit din functie de Gheorghe Barbu, dar si-a gasit repede un loc de munca in mandatul noului ministru, Radu Berceanu. Bistreanu apare acum ca asistent in cadrul Cabinetului demnitarului la Ministerul Transporturilor. El a primit de la RA-APPS un apartament pe str. Niculae Racota, de 104 mp si trei camere.

Athanasiu, pasuit pana a obtinut casa de la ANL


Vecin de imobil cu Dan Nica a fost o vreme si Alexandru Athanasiu, fost ministru (al Muncii si Protectiei Sociale, intre 1996 si 1999, al Educatiei, intre iunie 2003 si decembrie 2004), deputat (1992-1996) si senator (din 2000 incoace). Acesta a primit (prin contractul 2003/22 februarie 2005) un apartament de patru camere si 214 mp in str. Mihai Eminescu, de care a beneficiat pana in iulie 2005. Suficient timp pentru a-si aranja treburile si a semna un contract de ipoteca cu ANL pentru o casa de 230 mp plus mansarda, in sectorul 1.

Cutean, revolutionarul favorit al lui Iliescu


Pe lista de beneficiari ai RA–APPS mai apare un nume interesant: cel al deputatului PSD Emilian Cutean. Pesedistului i-a fost reinnoita conventia de cazare in strada Mihai Eminescu pe 27 decembrie 2004 (contractul nr. 12.879, cu termen de expirare 27 iunie 2005). Adica, la o saptamana dupa ce fusese eliberat din functia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din decembrie 1989. Cutean a fost decorat de Iliescu, tot in ultimele zile de mandat, cu Ordinul Victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989, "in semn de cinstire a faptelor deosebite", dar si cu Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de cavaler. Reamintim ca deputatul PSD a fost trimis in judecata, anul trecut, de procurorii DNA in baza acuzatiei ca a dispus plata a aproape 3 miliarde lei vechi catre asociatia al carei presedinte era.

Ambasadori, chiriasi pe viata


Alte persoane pasuite de RA-APPS "pana la rezolvarea situatiei locative" sunt Manuela Vulpe si Simona Mirela Miculescu.
Prima, in prezent ambasador al Romaniei in Mexic, este un personaj controversat si a fost decorata de fostul presedinte Ion Iliescu, in decembrie 2000, cu Ordinul National "Serviciul Credincios" in grad de ofiter. Manuela Vulpe a primit, in septembrie 2003, un apartament pe strada Mihai Eminescu, pe cand era ambasador al Romaniei in Noua Zeelanda. Il ocupa si astazi, dupa cum rezulta dintr-un CV completat chiar de Manuela Vulpe si postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. Conform listelor de patrimoniu, apartamentul ocupat de Manuela Vulpe are o suprafata de 75 metri patrati.
Fostul consilier prezidential Simona Miculescu figureaza, la randul ei, pe lista guvernamentala cu propuneri de noi ambasadori, urmand a lua, cel mai probabil, locul lui Mihnea Motoc, la ONU. Aceasta a fost recompensata de Iliescu, in 2002, cu gradul diplomatic de ambasador si cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de cavaler. A primit de la RA-APPS (prin contractul 1990/22 februarie 2005) un "modest" apartament de 214 mp (cinci camere), tot pe str. Mihai Eminescu.

Scutiti pana si de plata chiriei modice


Daca fosta putere a avut grija sa le imparta locuinte in "buricul" Bucurestiului tuturor celor aflati in gratii, prin grija actualei puteri sarmanii chiriasi de lux au fost scutiti pana si de plata sumelor modice percepute drept chirie. Concret, prin Legea 1nr. 181 din 2005, s-au stabilit urmatoarele: "Chiria, cheltuielile de intretinere a locuintelor de serviciu si amortizarea bunurilor din dotarea acestora, inclusiv a mobilierului, se suporta de institutiile publice in care isi desfasoara activitatea beneficiarii, in limita unei sume de 12.000.000 lei lunar". Trebuie spus ca amortizarea bunurilor din dotare apare deoarece, potrivit aceleiasi legi, "locuinta de serviciu se pune la dispozitia beneficiarului complet dotata, inclusiv cu mobilier". Cu alte cuvinte, mai vechii si mai noii clienti politici nu doar ca beneficiaza de apartamente cu suprafete generoase in centrul orasului, dar nici macar nu ii intereseaza cheltuielile de intretinere sau chiria. Toate acestea sunt suportate de institutiile publice in care ei lucreaza, adica din banii contribuabililor.

Citește totul despre:

Comentarii