11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialComplicele lui Philip Bloom, arestat la Bucuresti

Complicele lui Philip Bloom, arestat la Bucuresti

Omul de afaceri american Michael Seymour – dat in urmarire internationala de catre autoritatile americane pentru escrocherie in dosarul de coruptie privind reconstructia Irakului – a fost arestat de catre Curtea de Apel Bucuresti. El fusese prins in Capitala de ofiterii Serviciul Urmariri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR). Seymour a fost incarcerat in arestul Directiei de Cercetari Penale si urmeaza sa fie extradat in SUA, urmare a unei solicitari formulate deja de FBI.
Michael Seymour (61 de ani) a fost retinut de politisti si procurori in urma unei descinderi la sediul firmei sale din sectorul 1 al Capitalei. Dupa arestare, Michael Seymour a facut recurs la Înalta Curte de Casatie si Justitie, care urmeaza sa judece contestatia acestuia in cel mult trei zile. Omul de afaceri a fost acuzat de justitia americana ca ar fi intermediat mituirea unor ofiteri din armata SUA de catre o companie de constructii, pentru obtinerea unor contracte cu fonduri din programul de reconstructie a Irakului. Seymour s-a stabilit in Romania in anul 1993, fiind proprietar al unei firme de servicii financiare cu sediul in Cipru.
Anchetatorii americani au inculpat cinci persoane, printre care trei ofiteri in rezerva ai armatei SUA, pentru asociere in cadrul unei retele de spalare de bani si administrare de contracte fictive incredintate de Autoritatea Provizorie a Coalitiei din Irak (CPA). Cercetarile au fost demarate in luna octombrie 2006, implicand mai multe agentii federale americane, printre care FBI, Serviciul de Imigratie si Vami, Serviciul Intern de Taxe si Biroul inspectorului special general din cadrul Departamentului Apararii. Împotriva inculpatilor au fost formulate 25 de capete de acuzare, cele mai grave fiind organizarea unei retele infractionale, dare de mita, complicitate, transport interstatal de bunuri furate, deturnare de fonduri, spalare de bani, fals si uz de fals.

Philip Bloom, pionul principal al afacerii

Scandalul deturnarii de fonduri in cazul reconstructiei Irakului a izbucnit in 2005, cand au fost facute si primele inculpari. Printre suspecti se numara si omul de afaceri american Philip Bloom, proprietar si director al mai multor companii din Irak si Romania, arestat in 13 noiembrie 2005, ca urmare a colaborarii cu politistii romani. Potrivit autoritatilor judiciare americane, in perioada decembrie 2003-decembrie 2005, colonelul Curtis Whiteford, locotenent-coloneii Debra Harrison si Michael Wheeler si civilii Michael Seymour si William Driver, in complicitate cu fostul trezorier al CPA, Robert Stein, ar fi facilitat acordarea contractelor omului de afaceri Phillip Bloom. Acesta a fost acuzat ca, in urma contractelor aranjate, ar fi primit, in total, peste 8,6 milioane de dolari de la CPA. În schimb, el le-ar fi oferit lui Whiteford, Harrison, Wheeler, Stein si altora mita in valoare de peste un milion de dolari, sub forma de numerar, autoturisme de lux, bijuterii, calculatoare, bilete de avion, promisiuni de angajare la firmele sale etc.
Ancheta FBI s-a concentrat asupra oraselor irakiene Karbala si Hillah, unde s-a constatat ca erau alocate fonduri foarte mari. Contractele vizau construirea unei biblioteci publice, a unei academii de politie si a unui centru comunitar. Anchetatorii au apelat la ajutorul armatei, care le-a pus la dispozitie imagini luate din satelit cu obiectivele aflate in constructie. Pentru aceste contracte, in valoare totala de peste 8,6 milioane de dolari, Bloom i-ar fi dat mita lui Stein 600.000 de dolari, in mai multe transe. Ofiterii inculpati ar fi primit si ei mita in valoare totala de peste 200.000 de dolari pe luna.

Apropiat al puterii de la Bucuresti

Prezent cu afaceri in Romania inca din anii ‘60, omul de afaceri Philip Bloom a fost un apropiat al tuturor guvernelor postdecembriste. Prin firmele sale, Bloom a acordat consultanta pentru mai multe privatizari si proiecte de finantare ale statului roman. El este asociat cu fostul presedinte al BRD-Groupe Societe Generale Bogdan Baltazar la firma de consultanta “Baltazar, Bloom & Pirvulescu”. Philip Bloom este si proprietarul firmei “Global Business Group”, care cuprinde mai multe companii din domeniul consultantei in afaceri, audit, servicii juridice, afaceri imobiliare si proiecte IT. Printre contractele cele mai mari ale acestei societati se numara un credit de 110 milioane de dolari obtinut de Tarom pentru achizitia a cinci aeronave Boeing 737 si vanzarea pachetului majoritar de la Astra Vagoane, preluat de Trinity Industries pentru 100 milioane dolari.

Un milion de dolari spalati in Romania

Parchetul General a recunoscut, in iunie 2006, ca, in afara operatiunilor pentru care este pus sub acuzare in SUA, Bloom are un dosar penal sub acuzatia de spalare de bani si in Romania. Mai exact, una dintre firmele lui Bloom, “Global Business Group Logistics”, este suspectata ca ar fi albit prin tranzactii bancare succesive peste un milion de dolari, in favoarea mai multor persoane fizice si juridice, romane si straine, cu justificarea “avans servicii juridice sau servicii management pentru activitati desfasurate in zona Bagdad, Irak”. Parchetul General n-a facut publice numele complicilor romani sau straini ai lui Bloom din Romania, invocand confidentialitatea cercetarilor preliminare si lucrul in comun, prin comisie rogatorie, cu autoritatile americane. Desi a trecut mai bine de jumatate de an de atunci, Parchetul General n-a dat nici un fel de relatii despre stadiul cercetarilor.

Trafic cu armament

 

Philip Bloom este acuzat in SUA si ca ar fi organizat operatiuni de spalare a peste doua milioane de dolari, bani furati din conturile CPA de catre ofiterii Whiteford, Harrison, Wheeler, precum si de fostul trezorier Stein. Philip Bloom este invinuit ca s-a folosit de conturile sale bancare din Romania, Irak si Elvetia pentru a trimite o parte complicilor sai, in schimbul acordarii contractelor. Michael Seymour este acuzat ca l-ar fi ajutat pe Bloom sa efectueze transferurile bancare. Potrivit autoritatilor americane, cei cinci inculpati ar fi folosit fondurile deturnate de la CPA pentru a finanta achizitionarea de armament de catre Bloom; armamentul a fost valorificat ulterior in interes propriu in SUA. La 10 martie 2006, Phillip Bloom a pledat vinovat de complicitate, dare de mita si spalare de bani.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă