21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialBordel politic la Cluj: matroana si prostituatele erau membrii PRM

Bordel politic la Cluj: matroana si prostituatele erau membrii PRM

In scandalul declansat de vizitele deputatului Petru Calian la o casa de toleranta din Cluj apar noi date: patroana localului care functiona ca bordel – basarabeanca Natalia Strechi –, o parte din angajati si multi dintre clienti erau membri ai Partidului Romania Mare.

S-a oferit sa imi faca sex oral, insa eu am refuzat, deoarece imi era rusine de ea si nu ma simteam bine, deoarece eram pansat dupa operatia de hernie." MIHAI SZEPLEKAN, consilier judetean PNL Cluj

Dosarul in care este implicat numele deputatului PDL (exPRM) Petru Calian cuprinde informatii surprinzatoare legate de cuibusorul de amor patronat de Natalia Strechi (36 de ani) – Natasa, pentru prieteni. Atat patroana, cat si barmanii si una dintre prostituate, Camelia, erau membri ai Partidului Romania Mare, ca si o buna parte dintre clientii care frecventau locatia: deputati, fosti secretari de stat, consilieri locali si judeteni, politisti si patroni de ziare. Toti vor fi citati ca martori in procesul in care Natasa este judecata pentru trafic de persoane.
Localul a functionat in perioada 2004-2008, ne-au declarat surse DIICOT, insa a fost luat in vizor de autoritati si monitorizat din 2006, dupa ce doua prostituate si-ar fi reclamat patroana. Bordelul Natasei, situat in centrul Clujului, pe strada Baba Novac, functiona sub aparenta unui bar de noapte cu interfon si camera video la intrare, insa accesul era permis doar cunoscutilor Natasei. Potrivit declaratiilor date de prostituate anchetatorilor, printre clientii constanti ai casei de toleranta se numara si fostul presedinte al filialei clujene a PRM, deputatul Petru Calian, in prezent membru al PD-L, care ar fi frecventat localul "Nana Club" impreuna cu mai multi colegi de partid.

 

Calian ar fi solicitat si ar fi primit favoruri sexuale platite in cel putin trei hoteluri. Este vorba despre fostul Hotel Bucuresti, unde sunt cazati parlamentarii care au domiciliul in afara Capitalei, despre Hotel Transilvania din Cluj si Hotel Mara din Baia Mare. Fostul consilier parlamentar al lui Petru Calian, Mihai Szeplekan, in prezent consilier judetean din partea PNL, era unul dintre cei care isi insoteau seful in escapadele sexuale.

Szeplekan se jura ca nu a facut amor la bordel
Unele dintre prostituate au afirmat ca Mihai Szeplekan le-ar fi introdus in hotelul din Bucuresti, unde cazarea deputatului este platita din bani publici. Szeplekan sustine insa, in declaratiile din dosar, ca la data la care fac referire fetele, el era recent operat si nu ar fi putut intretine relatii sexuale: "Fiind cazati la Hotel Bucuresti din Bucuresti, atat eu, cat si Petru Calian, ne-am dus in apartamentul cu doua camere cu cele doua fete. Eu am dormit in camera cu Teo (n.r. – una dintre prostituate), insa nu am intretinut relatii sexuale cu ea, deoarece eram operat de hernie in acea perioada si pot sa dovedesc ca am fost operat cu acte medicale pe care le detin. Anca (n.r. – cealalta prostituata) s-a dus in camera cu Petru Calian, insa nu stiu ce s-a intamplat intre acestia. Anca s-a oferit sa imi faca sex oral, insa eu am refuzat, deoarece imi era rusine de ea si nu ma simteam bine, deoarece eram pansat dupa operatia de hernie", spune Mihai Szeplekan.

 

Alte declaratii ale prostituarelor dezvaluie ca, in urma aventurii de la Bucuresti, Petru Calian le-a dat doar bani de tren, prin intermediul lui Szeplekan, deoarece nu era multumit de serviciile lor. Calian neaga ca ar fi avut relatii sexuale cu prostituatele. El recunoaste ca a fost in casa de toleranta tinuta de Natasa, insa "pentru a realiza un studiu de impact" cu privire la un proiect de lege referitor la legalizarea prostitutiei, despre care spune ca ar fi urmat sa il promoveze.
Printre cei nominalizati de anchetatori ca frecventau "Nana Club" se numara si numele altor personaje cunoscute in Cluj. Unul dintre cei care treceau pragul localului Natasei, potrivit procurorilor, este fostul secretar de stat din Ministerul Comunicatiilor Ovidiu Calin, actual director al Regionalei de Posta Cluj si finul lui Petru Calian, pe atunci presedinte al organizatiei judetene de tineret a PRM Cluj. In dosarul intocmit de DIICOT se afla mentionat si numele fostului consilier local Mircea Petric, finul lui Ovidiu Calin, dar si al deputatului PDL Adrian Gurzau, desi nu exista vreo prostituata care sa fi spus ca el ar fi solicitat servicii sexuale.

Nepotul lui Prigoana, politisti si sefi de gazete
Alti clienti ai prostituatelor erau seful Electrica Cluj, fostul consilier judetean Rares Rusu, pe acea vreme consilier al ministrului de Interne, Vasile Blaga, dar si nepotul deputatului PDL Silviu Prigoana, Daniel-Adel Prigoana, se arata in dosar. La "Nana Club" aveau trecere si fostul lider al Tineretului PRM Cluj, Alin Dinea, dar si doi politisti de rang inalt: Zaharia Ciorba si Ioan Otel, pensionat in urma cu cativa ani, tot din cauza unui scandal sexual, in care au fost implicate prostituate de la  barul Moonlight.
Printre clienti se mai aflau sportivi precum fotbalistul Tibi Balan ori luptatorul Ion Iftimoaie, oameni de afaceri printre care Sergey Pasanin, directorul rus al combinatului Mechel Campia Turzii, dar si patroni de ziare si de radiouri, precum Liviu Man, Aurel Muresan ori Decebal Cotoc,  au aratat procurorii. Toti acestia vor fi chemati sa depuna marturie in procesul Nataliei Strechi, care va incepe din 23 martie.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă