Rolul profesorilor e pe cale să se schimbe, temele pentru acasă vor arăta foarte diferit în viitor, iar elevilor chiar le place să fie activi la ore. Sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am aflat în urma discuției cu Philipp Haussmann, șeful grupului editorial german care tocmai a intrat pe piața românească de carte școlară printr-un parteneriat cu o editură locală.
Noua editură Art Klett, născută din asocierea între Grupul Editorial Art și Klett Gruppe, va concepe manuale și materiale auxiliare pentru clasele 0-XII, inclusiv manuale digitale și aplicații multimedia. Conceperea și redactarea manualelor vor fi făcute de autori români și străini, integrând practicile europene și cele mai recente tendințe în domeniul educației.
RL: România este o piață nouă pentru dvs. Cum se vede dezvoltarea segmentului educațional în comparație cu celelalte țări în care sunteți prezenți?
Philipp Haussmann: O primă diferență ar fi prețurile manualelor, care sunt cele mai scăzute din Europa. Dincolo de asta, sistemul este oarecum asemănător. Mi se pare interesant că piața este foarte competitivă, rezultatul fiind crearea unor manuale mai bune. Cele pe care le-am văzut acum 10-15 ani în România nu erau grozave, însă în prezent sunt mult mai bune, iar Editura Art a jucat un rol semnificativ sub acest aspect.
Cum vor arăta noile manuale auxiliare pe care le veți face în România?
Există câteva restricții, de pildă nu pot avea de două ori mai multe pagini. Sunt și restricții financiare, dacă un manual costă între 2 și 3 euro, nu poți face chiar tot ce ți-ai dori, adică investiția nu poate fi prea mare. Dar, acestea fiind spuse, cred că trebuie să aducem mai multă activitate la clasă. Să schimbăm un pic rolul profesorului, nu atât să le spună copiilor ce să scrie în caiete, cât să îi facă activi. Învățare prin exerciții practice. Asta se pretează atât la orele de limbi străine, dar și la cele de științe naturale.
Ați menționat, la un moment dat, că fără profesori școala nu există. Veți aduce și în România expertiza în lucrul cu profesorii?
Da. Instruirea profesorilor este principala noastră sarcină. Ideea nu e să facem din când în când manuale, o campanie de marketing și apoi gata. Nu. E un proces continuu în care lucrăm cu profesorii pentru a vedea cum putem îmbunătăți lecția. Manualul e doar unul dintre instrumente, dar e nevoie și de ateliere, webinare, newslettere prin care să le dăm profesorilor informații concrete pe care le pot folosi la clasă. Treaba noastră e să ajutăm profesorul sub toate aspectele.
Aveți deja un plan? Știți la ce școli veți merge, din ce zone?
La asta lucrăm acum, abia am început.
Faceți inclusiv testare de manuale. La ce răspund mai bine elevii?
Facem testare, dar nu e vorba atât despre elevi – sigur, ei sunt beneficiarii finali –, cât despre profesori: dacă ei pot obține succese cu elevii lor. În Germania și în alte țări, testăm manualul înainte de a-l publica și înainte de a-l trimite către minister. Manualul trebuie să răspundă cerințelor ministerului, însă un manual cu adevărat bun este cel cu care profesorului îi place să lucreze. Așadar, testăm toate manualele cu profesorii la clasă timp îndelungat.
Din această experiență de lucru cu profesorii și elevii la clasă, ce ați spune că le place mai mult copiilor din noua generație?
Ha! Dacă-i întrebi pe elevi, le-ar plăcea să stea la computer tot timpul. Computerul poate avea un impact pozitiv, dar nu e totul. Însă, în mod uimitor, elevilor le place să fie activi. De exemplu, în cazul orelor de limbi străine, dacă elevii sunt un pic mai mari, să zicem 16 ani, îi poți face să vorbească în engleză, franceză sau germană punându-le întrebări interesante. Nu cine a fost Shakespeare și altele la fel de plictisitoare. Lasă-i să vor-bească despre muzică, despre modă, despre dragoste, orice lucru care îi implică direct, și atunci vor învăța limba singuri.
Care ați spune că sunt cele mai bune practici în educația europeană?
Țările scandinave sunt probabil cele mai avansate. Suedia nu atât de mult, însă celelalte sunt în față. Se merge foarte mult pe implicarea elevilor, curricula e mai puțin strictă, își stabilesc obiective: ce cunoștințe și abilități trebuie să dobândească elevul până la sfârșitul anului – dar nu prea spun și cum. Profesorii se gândesc singuri ce să facă la clasă. E vorba despre acțiu-ne și despre a face lucrurile interesante, astfel încât copiilor să le placă să meargă la școală.
Și la elvețieni e interesant. Sunt foarte experimentali, încearcă diferite moduri de a face școală. De exemplu, fiecare elev are o cale individuală de studiu – personal, mi se pare dificil de gestionat pentru profesori, căci se creează decalaje între elevii dintr-o clasă, un copil poate avea un avans de trei luni față de colegii săi, deci nu e neapărat un exemplu de urmat, dar în unele școli dă rezultate foarte bune.
Însă, dacă ar fi să numiți un exemplu bun de importat și de urmat în România, care ar fi acela?
Există un concept numit „flipped classroom“ (clasa răsturnată – n.n.), care presupune ca elevii să pregă-tească lecția acasă. De pildă, dacă au de învățat teorema lui Pitagora, vor citi teoria acasă, pe computer, iar în clasă doar o vor exersa, nu viceversa. În felul acesta, timpul petrecut la clasă e folosit mult mai bine. În învățământul tradițional, profesorul predă teorema la clasă, iar elevii își fac apoi temele acasă. Asta se poate schimba. Digitalul ajută mult. Acasă se pot uita la un film sau la o animație despre subiect, iar în clasă discută subiectul. E deja un concept valid, multe școli îl practică, și ar putea fi introdus și în România.
Totuși, nu toți copiii au acces la un computer, mai ales în zonele rurale…
Asumpția mea este că în următorii ani România va face pași mari în direcția digitalizării cu ajutorul banilor europeni. Asta înseam-nă că și școlile rurale vor avea echipamente de bază, precum wi-fi și table magnetice. Poate nu peste tot, dar cred că în majoritatea satelor din România copiii au deja telefoane mobile. Chiar și numai cu acestea pot face destule, nu au nevoie de laptop.
Aveți în plan și dezvoltarea unor manuale digitale și aplicații multimedia. Cum arată viitorul educației?
În viziunea mea, manualele tipărite vor supraviețui vreme îndelungată. Dar restul va fi digital: exercițiile, pregătirea lecției, temele pentru acasă. Tema tradițională va arăta foarte diferit în viitor. De asemenea, mijloacele de lucru colaborativ, mai ales în studiul limbilor străine, îi ajută pe elevi să converseze online, iar școala se poate conecta cu școli din alte țări. Toate acestea se întâmplă deja și cred că și aici se pot face destule. Ceea ce trebuie noi să facem este să le oferim profesorilor metode, instrucțiuni și o cale clară, altfel procesul e haotic și nu ar trebui să fie așa.
Unii profesori acuză digitalizarea pentru lipsa de atenție a elevilor și scăderea puterii de concentrare. Care ar fi proporția justă între învățământul digital și cel clasic?
Nu sunt un profet al digitalului. Sunt un profet al profesorului. Digitalul este doar un instrument, cum este și manualul tipărit, cu ajutorul căruia poți explica lucruri. Ajută în diverse situații, dar profesorii au dreptate. Dacă te bazezi doar pe digital, vei eșua. Elevii vor eșua. În mod cert, profesorii trebuie să dețină controlul.
O ultimă întrebare: ați identificat vreo nevoie specifică a pieței românești de educație?
Trebuie să fiu precaut, pentru că, din ce am văzut în România – ceea ce nu e mult – și din ce mi s-a spus despre România – mult mai mult –, cred că în general competența și calitatea profesorilor sunt bune. Iar asta e cel mai important. Mai ales în cazul celor mai în vârstă, cei care au devenit profesori în perioa-da comunistă – aceștia aveau de obicei o educație foarte bună. Cred că România are nevoie să atragă tineri spre profesorat. Cei vechi sunt tot mai bătrâni – vârsta nu e o problemă în sine, ci faptul că se pensionează și nu aveți alții tineri. Cred că aceasta este o provocare pentru sistem, mai ales că nu sunt prea bine plătiți. Să facă jobul atractiv în aceste condiții, iată marea provocare.
CV. Cine este Philipp Haussmann
Philipp Haussmann este CEO Klett Gruppe din anul 2007 și face parte din a patra generație a familiei Klett, care a fondat compania acum 125 de ani. În prezent, grupul deține 67 de companii în 15 țări, printre care Franța, Spania, Croația, Serbia și Bulgaria. Anul trecut, a înregistrat o cifră de afaceri de 537 milioane de euro.
