Radu F. Alexandru, scriitor şi senator PDL, candidat ARD în Colegiul 9 din Sectorul 5, a vorbit pentru România liberă despre alegerile parlamentare, despre campania electorală a USL şi ARD, dar şi despre modificarea Legii Audiovizualui. Senatorul consideră că România se îndreaptă către o nouă criză politică dacă USL câştigă alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Sunteţi parlamentar de aproape 20 de ani. Ce părere aveţi despre tinerii care se luptă pentru un loc în Parlament? La 22-23 de ani, te poţi numi pregătit pentru responsabilitatea parlamentară?
Din prima clipă, de la Piaţa Universităţii, de la Marian Munteanu, de la tot ce însemna o bună parte din „golanii” Pieţei Universităţii, m-am gândit la aceşti tineri ca la o şansă uriaşă. Numărul tinerilor care au ajuns să se impună ca prezenţe notabile mi se pare încă foarte mic, nu mic. Sunt deja personalităţi omologate, de valoare de necontestat.
Vă dau un caz concret. Acest domn Iulian Crăciun, care este candidat ARD la Senat, cnadidează în Sectorul 4, în acelaşi colegiu cu Dan Voiculescu. Este un om de o inteligenţă briliantă. Dacă discuţi cu el, indiferent de temă, trăieşti o încântare, indiferent de temă – de la tema tehnică, de la IT, unde este un expert, la probleme de cultură generală. Este un om imobilizat într-un căruţ de invalid, este căsătorit şi are doi copii. Când am auzit de el, prima dată zic: A, bine, în fond de ce nu ? Când l-am cunoscut, i-am strâns mâna şi ieri ( miercuri -n. red.) l-am văzut la sediul ARD-ului. Mă uit la el cu invidie.
De ce cu invidie?
Pentru că dacă spun că mă uit la el cu admiraţie, e prea puţin. Pentru că, indiferent câte am făcut şi de câte eforturi am putut şi de câte sacrificii, omul ăsta îmi dă o lecţie. Întotdeauna îl invidiezi respectuos pe cineva care sare mult peste tine. Îl admir, dar spun o admiraţie extraordinară. Şi îi doresc din tot sufeltul acestui om să câştige şi această bătălie pentru că nu am nicio îndoială că pe oamenii din colegiul în care candidează îi va reprezenta un sfânt şi nu un om fără niciun Dumnezeu, cum este Dan Voiculescu.
Care este propunerea dumneavoastră legislativă cea mai eficientă?
Am avut în primul rând multe bătălii electorale, bătălii duse într-o postură de Don Quijote. Bătălii cu adversari care s-au numit Adrian Năstase, un Adrian Năstase despre care nu vorbesc acum decât cu un imens respect şi un extrem regret pentru experienţa prin care trece, Ristea Priboi, Sorin Ovidiu Vântu. Eu am activat întotdeauna în comisia de Cultură. În actuala legislatură sunt Secretarul Comisie de Cultură. Practic nu a existat iniţiativă, care să treacă prin Comisie, la care nu am avut o contribuţie covârşitoare.
A fost o criză în care au fost implicaţi un număr de oameni din presă, din teatru, apropo de impozitul, TVA-ul pentru drepturile de autor. (…) M-am luptat cu birocraţia şi am ajuns să deblochez legea. (…). Acum, în legislatura care se încheie, am avut o iniţiativă legislativă numită Legea Timbrului Cultural, o lege de importanţă vitală pentru oamenii creatori. (…) Am avut o iniţiativă, care reglementează domeniul cinematografiei.(…) Am avut o sumă de iniţiative legislative, nu numai în domeniul cultural. O iniţiativă extrem de importantă în reglementarea unor domenii absolut paradoxale. O iniţiativă referitoare la toate procesele câştigate de români la CEDO, care impunea statului român daune, fără ca judecătorul, până la urmă prins în flagrant de malpraxis, să fie tras ăn vreun fel la răspundere. Prin iniţiativa mea, cel care dă o hotărâre judecătorească definitivă şi care este contestată la CEDO să fie parte a acestor daune.
Spuneaţi recent despre OUG de modificare a Legiii Audiovizualui că pune CNA în postura de „spectator neputincios la tot ce înseamnă singherism (informaţii cu rol de a inflama publicul) gazetăresc, manipulare, minciună”. De ce se vrea modificarea acestei legi?
Vedeţi, e o întrebare la care nu există decât un singur răspuns. Nu era nevoie. Toată odiseea acestei OUG arată ipocrizia şi minciuna în care trăieşte în fiecare clipă premierul Victor Ponta şi pe de altă parte, modul abuziv în care acest Guvern nu face decât să emită acte, care nu au niciun fel de legalitate. (…) Aşa cum bine ştiţi, aşa cum prevede Constituţia, o ordonanţă de urgenţă se emite pentru a reglementa situaţii excepţionale, care reclamă o rezolvare imediată. În situaţia Audivizualului nu exista o situaţie care să reclame o OUG. (…). Sancţunile date de CNA ( potrivit OUG – n. red.), care merg de la amendă până la înjumătăţirea timpului de licenţă, nu se mai pun în practică odată emise de CNA, ci pot fi subiectul unei contestaţii în instanţă şi abia când justiţia se va pronunţa, peste un an- doi, asupra sancţiunii, aceasta va deveni executorie. În mijloc de campanie, când ai nişte posturi ( de televiziune – n. red.) în buzunarul de la vestă, care funcţionează ca nişte maşinării de lichidare al oricărui adversar politic, tu vii şi emasculezi CNA-ul şi le dai lor libertatea să facă absolut ce vor. Aşa cum pe vremuri se spunea despre Securitate că este braţul înarmat al partidului, astăzi se poate spune că Antena 3 este braţul înarmat al USL-ului, care execută – dar nu numai Antena 3, că şi RTV-ul domnului Ghiţă nu se simte mai bine, ca un jandarm, ca un răcan din ăsta înarmat cu o puşcă automată şi cine nu este pe plac este executat, bălăcărit, un linşaj moral fără precendent, fără ca nimeni să reacţioneze. Nu mai departe decât alaltăieri, în Frankfurter Allgemeine Zeitung a apărut un amplu articol în care se arăta cum lucrează această maşinărie infernală care se numeşte Antena3.(…) Oricine ai fi, de la preşedintele ţării la persoana care în aparenţă pare cea mai nesemnificativă, care nu este pe gustul lor, a doua zi se porneşte o canonandă în care el, familie, părinţi, bunici sunt făcuţi sită.(…) Este un post al lui Dan Voiculescu, al lui Crin Antonescu, un instrument de represiune al adversarilor politici.
Revenind la candidatura dumneavoatră, cunoaşteţi problemele oamenilor din sectorul 5 al Capitalei?
Problemele sunt multe, sectorul 5 cred că este unul dintre cei mai vitregit. Este un sector în care problema sanitară este la pământ, nu există un spital, nu există un sistem de asistenţă medicală, problema câinilor vagabonzi (…), problema unui sector în care nu există – cu excepţia Sălii Izvor a Teatrului Bulandra – un spaţiu cultural, o bibliotecă. Este un sector în care problema recuperării şi integrării în societate a unei bune părţi din populaţia rromă este o problemă foarte care trebuie tratată cu foarte multă atenţie.(…) Sunt munţi de gunoaie, sunt foarte multe probleme şi (…) până la urmă sunt şi lucruri care ţin de administraţie, dar cred că parlamntarul trebuie să aibă o relaţie de dialog şi cooperare cu tot ce înseamnă administraţie locală. Pentru mine, Marian Vanghelie nu este un duşman, nu este un om împotriva căruia îmi voi scoate sabia.
Un parlamentar care într-adevăr vrea să sfinţească locul cară în cârcă şi în suflet un sac de durere şi de probleme de care nu are voie să uite şi eu îndrăznesc să spun că asta am făcut până acum şi asta am să fac şi de acum încolo.
Cum caracterizaţi această campanie electorală? A dat ARD tot ce a putut? Ii era mai bine PDL-ului singur?
A folosi sintagma campanie electorală atât pentru USL, cât şi pentru ARD este nepotrivit. (…) ARD-ul a făcut campanie electorală pentru că a venit în faţa oamenilor cu un program de guvernare. (…). ARD-ul nu a excelat prin dimensiunea out-door, dacă mergi pe stradă eşti copleşit de o pavoazare USL.
ARD-ul a preferat ceea ce se numeşte campania door-to-door, noi am mers din casă în casă şi am stat de vorbă cu oamenii.(…) Felul în care ne-au primit oamenii este mult peste aşteptări.
De ce ar vota românii cu ARD şi nu cu un alt partid?
Pentru că este vot uninominal, ARD-ul înseamnă un program, înseamnă o platformă (…). Faptul că acest program de guvernare este susţinut de oamenii cu care ARD-ul vine în faţa electoratului, ăsta este motivul pentru care cred că oamenii pot avea încredere şi vota ARD-ul. Este vot uninominal, eu când mă duc în faţa nu îi spun votaţi ARD-ul, îi spun: Votaţi Radu Feldman Alexandru şi vedeţi ce a studiat, ce a muncit, ce a făcut în viaţă şi atunci te gândeşti pot sau nu pot să am încredere în el.(…) Oamenii au posibilitatea să vadă.
Cum vedeţi România după alegeri? Dat fiind faptul că există o dispută continuă, legată de desemnarea unui nou premier, credeţi că riscăm o nouă criză politică?
Da, cu siguranţă riscăm o nouă criză politică. Pentru că sunt două părţi care se confruntă: preşedintele Traian Băsescu şi USL-ul şi între ei există un arbitru : legea, Constituţia. Preşedintele Băsescu nu va accepta să încalce, să ciuntească legea, iar USL-ul nu dă semne că i-ar păsa de lege, iar din această incompatibilitate faţă de lege mă tem că drumul care se deschide este către o nouă criză politică.
Sunteţi un scriitor premiat. De ce aţi renunţat la scris pentru circul politic?
Este o întrebare care mă pune în dificultate. Am intrat în politică pentru că nu am avut încotro. Nu am făcut politică înainte de 1989, nu am avut nicio veleitate. Nu m-am gândit în viaţa mea să fac politică. E drept că înainte de ’89 ca să faci politică – trebuie puse ghilimele pentru că nu făceai politică, erai înregimentat şi atâta tot. Ca să pornim de la punctul zero, eram în 21 decembrie, cu maşina, un Oltcit, în service. S-a întrerupt lucrul, responsabilul serviciului ne-a chemat la el, a chemat lucrătorii într-o marchiză ca să se uite la televizor, să asculte discursul tovarăului, m-a lăsat cu maşina în curte. Am stat cît am stat, apoi m-am dus şi l-am chemat: Bă, vino şi închide maşina. Şi am rămas câteva minute şi am văzut transmisiunea din piaţa CC-ului (Comitetul Central – n.red.). Am văzut că s-a întrerupt transmisiunea, am văzut ce s-a întâmplat. I-am spus electricianului de lângă mine: L-a luat apa ( pe Ceauşescu – n. red.). În momentul ăla, am simţit că s-a rupt filmul, l-a luat apa. Am zis: „Închide maşina”, nu am mai terminat reparaţia, am fugit acasă şi de acolo direct în piaţa de la CC. Acolo voiam să ajung. Am intrat pe Calea Victoriei, scutierii deja blocau accesul în piaţa CC-ului, am luat-o pe la Piaţa Amzei şi am ajuns la Teatrul Naţional, alt rând dublu de scutieri. Acolo m-am trezit în mijlocul străzii alături de Gelu Voican Voiculescu. Ne-am trezit cu ei în faţă (scutierii – n. red.) şi tot ce urmat din acel moment, nu a fost decât o suită de întâmplări, în finalul căreia m-am trezit că fac politică. Nu aveam niciun gând. Am pierdut o bursă în Japonia şi traducerea unei piese care era în repertoriu la Teatrul Naţional, pentru că ambasadorul Japoniei m-a văzut în mijlocul străzii şi probabil că-şi închipuia că un scriitor… M-a întrebat: Dvs. aici ? Dar, unde? În momentul ăla s-au tăiat toate. Aşa, din momentul 21 decembrie până când, a doua zi, s-a ridicat elicopterul şi în continuare… în continuare a însemnat ROMÂNIA LIBERĂ. Adică peste noapte, eu am fost colaborator al României libere, la pagina cultural, am avut o rubrică magazin. Imediat, în noua Românie liberă, împreună cu echipa Petre Mihai Băcanu, Mihai Creangă am devenit jurnalist politic, am început o emisiune, prima emisiune de fapt, pe postul naţional de televiziune, „Ora filmului politic”, o emisiune de mare succes atunci, şi am primit invitaţie să intru într-o activitate la care nu mă gândeam. Adrian Năstase, ministru de Externe la acea vreme, m-a chemat şi mi-a propus un post în diplomaţie, pe urmă am lucrat în Guvern şi am cunoscut oameni, astfel mi-am spus: Asta trebuie să faci, dar nu ca o opţiune de viaţă. Radu, fă tu asta că ştii să o faci. Şi m-am trezit, cum s-ar spune „băgat” (în politică – n. red.).
Intrarea în politică v-a schimbat stilul de scriitor ? Aţi văzut altfel lucrurile?
Acum, la Târgul Gaudeamus, am lansat ultimul volum de teatru, adică ultimul apărut, nu ultimul pe care îl voi scrie, „Teatru şapte”, şi asta a fost întrebarea: Dacă acest volum aduce ceva nou. M-a costat enorm intratea în politică şi onorarea a ceea ce înseamnă să faci politică conform convingerilor tale şi într-un deplin respect faţă de angajamentul pe care l-ai luat faţă de oameni. M-a costat enorm din toate punctele de vedere. A trebuit să mă despart de un partid de care eram foarte legat, mai ales când cel care conducea partidul am avut sentimentul că îşi bate joc şi de partid şi de oameni. Omul care conducea partidul se numea Petre Roman, iar partidul era Partidul Democrat şi am plecat din PD spunând că nu mă despart de colegi şi de partid, ci doar de omul ăsta.
Mi-a marcat profund viaţa (intrarea în politică – n. red.), mi-a redus la clipe o viaţă care până atunci avea un singur scop: a scrie literatură. Dar mi-a prilejuit, pe o parte, o cunoaştere a omului, a sufletului, a comportamentului, pe care nu aş fi avut posibilitatea să o dobândesc din lecturi. Cu toată sfiiciunea, am avut la Filozofie, Doctrine şi Ştiinţe Politice un profesor al cărui nume este rostit, invariabil, cu o mare preţuire. A fost unul dintre politologii noştri de mâna întâia, Ovidiu Trăsnea. Am avut două examene, luate cu nota 10 la el, ştiam, fără să fiu tocilar, materia teoretică, dar ce am dobândit în experienţa politică de zi cu zi, a fost cu totul altceva. Deci, am câştigat foarte mult şi am plătit foarte mult, înţelegând că programul meu de viaţă cuprinde 4-5 ore de somn pe zi şi restul este un timp, pe care nu că îl împart, dar în care componenta vieţii politice ocupă o bună parte, iar lectura şi scrisul altă parte. Pentru că – ce nu se înţelege- politica nu poate fi tratată ca un hobby, politica trebuie trăită, politica este o profesie, în sensul cel mai nobil al cuvântului, dacă într-adevăr o faci cu frica de Dumnezeu. Este imens, este de neimaginat capitalul de încredere pe care îl investeşte fiecare om care se opreşte şi vorbeşte cu tine. Votul ăla pe care el ţi-l dă, pentru mulţi este singura bogăţie, singurul reazem şi singura speranţă. Fiecare om cu care stau de vorbă este un om care mă angajează moral până la obsesie. Am trăit situaţii în care mă simţeam, eram într-o postură de umilinţă. Vorbesc de 2008 (votul pentru alegerile parlamentare din 2008- n. red.), pentru că acum suntem înaintea alegerilor, au venit oameni despre care nu mi-aş fi putut imagina că mai ies din casă pentru o plimbare cotidiană, din cauza dificultăţilor locomotorii. A urcat la etajul întâi de la secţia de votare, era un bărbat în cărucior cu rotile, nici nu am apucat să îi cer un număr de telefon. A venit să îmi spună: Domnule Alexandru, am venit direct din provincie ca să vă votez pe dumneavoastră şi apoi mă întorc la gară. Când vine un bărbat şi îţi spune lcurul ăsta, nu mai poţi să uiţi, sau poţi să uiţi şi eşti un nemernic. Deci, politica este o profesie, pe care dacă o practici cu frica lui Dumnezeu şi cu o conştiinţă care nu comportă compromisuri, este o reposnsabilitate uriaşă.
