Astrid Thors provine din minoritatea suedeză din Finlanda, țară în care a fost și ministru pentru Migrație și Afaceri Europene. Fost membru al Parlamentului Finlandez și al Parlamentului European, aceasta a explicat, într-un interviu pentru „România liberă“, care sunt progresele pe care le-a înregistrat ţara noastră în domeniul protecţiei minorităţilor, dar şi ce mai trebuie să facă.
Astrid Thors este unul dintre cei mai bine cotați experți europeni în domeniul minorităților naționale.
Cum vedeți situația de azi a minorităților naționale din România?
Astrid Thors: În prezent, cred că are loc o evoluție pe care aș avea nevoie să o studiez mai mult. Și asta pentru că știm că integrarea României în Uniunea Europeană este un exemplu de succes în care criteriile de la Copenhaga (cele care stabileau regulile pe care trebuie să le îndeplinească un stat pentru a fi considerat drept o democrație funcțională – n.r.) au funcționat, deși atunci multă lume era foarte interesată de faptul dacă aceste criterii vor funcționa cu adevărat… Așadar, România este una dintre poveștile de succes ale Europei.
Însă aș vrea să spun că toată lumea atrage acum atenția – și deja atenția a fost atrasă – în privința situației romilor din România. Și trebuie să vă spun că am auzit că foarte mulți bani au fost cheltuiți pe strategii, iar Uniunea Europeană a încercat să determine și să sprijine eforturile municipalităților, ale administrațiilor locale, precum și cele realizate de alți actori, pentru a îmbunătăți situația și condițiile de viață ale tuturor grupurilor. Dar, uneori, vedem că transpunerea în practică, rata de implementare a acestor proiecte nu este ceea ce ar trebui să fie.
Aveți vreun sfat pentru autoritățile românești în privința acestei probleme a romilor?
A.T: Da, unul semnificativ. Dacă vă uitați la țările în care au fost situații similare, lucrurile se pot schimba pe termen lung. Pot să citez cazul unor strategii din alte țări care acoperă perioade de 20 de ani. Și asta pentru că este o chestiune care ține de oferirea accesului la educație, cu toate oportunitățile pe care le implică, dar, de asemenea, trebuie să le fie oferite informații femeilor despre sănătate și despre accesul tuturor la serviciile de sănătate. Acestea sunt, repet, câteva aspect esențiale: ca femeile să aibă acces la serviciile de sănătate și la informații despre sănătate, ca să ia ele însele unele decizii importante, în cunoștință de cauză, precum și o strategie pe termen lung în privința educației.
Credeți că aceste lucruri, accesul la educație și la sănătate, pot rezolva -problema integrării romilor sau ar trebui ca, de exemplu, autoritățile române să susțină o politică publică dedicată afacerilor care ar putea crea locuri de muncă pentru romi?
A.T: Bineînțeles că da! Crearea de locuri de muncă, angajarea, ar trebui să reprezinte rezultatele unei educații mai bune. Cred că sunt multe inițiative bune care promovează oportunitățile de angajare. Vedeți și fondurile care sunt disponibile pentru astfel de inițiative, destinate României. A fost o asemenea subliniere a problemei romilor în diferite țări europene încât Comisia Europeană a alocat sume importante de bani și a deschis o serie de programe de finanțare pentru ca acești bani europeni să poată fi folosiți în domenii precum construirea de locuințe decente în patru țări diferite.
Este foarte adevărat că România și autoritățile române au cheltuit o mulțime de bani doar pentru a produce hârtii și fără să reușească să integreze cu adevărat comunitatea romă. Dar cum vedeți politicile publice din alte țări?
A.T: A fost o politică publică ce a determinat o reacție din partea Uniunii Europene. Și asta pentru că așa ceva nu poate fi acceptabil. Din păcate, vedem și că anumite standarde din domeniul respectării drepturilor omului au scăzut în ultimii ani. Chiar mult! Dar au fost și politici publice eficiente, care continuă și în prezent. Cred că este foarte important să nu permitem discriminări. De acolo, dacă permitem discriminarea, pot începe lucruri rele. Din fericire, am observat că începem să avem tineri romi foarte bine educați, care vor să existe transparență, care sunt foarte responsabili și care vor să lucreze pentru a îmbunătăți lucrurile în comunitățile lor. Am întâlnit mulți dintre acești tineri și acestor oameni trebuie neapărat să le dăm posibilitatea să reușească. Ei nu mai vor să fie obiectul unor politici publice, ci subiectul lor. Și să fie responsa-bili pentru acestea. Nimic nu -este mai puternic decât exemplul lor pozitiv!
Dar cum vedeți integrarea altor minorități naționale din România? De exemplu, -maghiarii sau germanii…
A.T: Trebuie să spun că germanii reprezintă un grup despre care nu sunt foarte multe știri. Pe de o parte, pentru că sunt un grup care este foarte bine integrat, deci nu am auzit prea multe lucruri despre problemele lor. Știu că țara dumneavoastră este condusă de o persoană cu această origine. Și, cu siguranță, politica Germaniei de a-i primi pe acești oameni a făcut ca grupul lor să devină mai mic decât era odinioară. Politica Germaniei, concret, a fost aceea de a oferi cetățenia tuturor germanilor din afara țării care au dorit acest lucru. În privința maghiarilor, cred că este puțin mai dificil să judec lucrurile după o singură zi petrecută în Transilvania. Vreau să văd mai multe lucruri, vreau să înțeleg cum stau lucrurile în realitate. Știu că sunt unele lucruri care produc emoții: este vorba de educație sau de împărțirea administrativ-teri-torială ori de regionalizare. Dacă lucrurile vor merge în această direcție a regionalizării țării, cred că veți avea discuții dificile. Dar, din informațiile pe care le-am primit, lucrurile în domeniul educației generale -s-au îmbunătățit foarte mult, din fericire. Iar această lege a ajutat foarte mult toate grupurile.
UMANITAR. Să nu îi pedepsim încă o dată pe refugiaţi
Sunt anumiți jurnaliști și analiști politici, dar și alți lideri de opinie din această parte a Europei cărora le este teamă că refugiații care provin din Siria, Irak și Afganistan și care ajung în Uniunea Europeană ar putea radicaliza unele comunități -musulmane care sunt bine integrate în țări precum România sau Bulgaria. Ce credeți despre aceste temeri?
Astrid Thors: Ați menționat foarte bine faptul că avem de-a face cu o frică. Și asta pentru că prea multă politică care joacă pe cartea fricii. Și chiar cu frica, ce nu are cu nimic de-a face cu realitatea! Bineînțeles, fiecare situație are specificul său. Nu înseamnă că, dacă avem un grup care a trăit de atâta vreme într-o țară, trebuie ca acesta să interacționeze neaparat cu un alt grup doar pentru că ambele au aceeași religie. Desigur, pot fi excepții -individuale de la această regulă, dar cei mai mulți dintre oamenii care au -fugit din Siria și din Irak, dar mai ales din Irak, au fugit din cauza persecuțiilor religioase. Haideți să nu îi pedepsim încă o dată pe acești oameni din cauza religiei lor! Acolo, ei au fost persecutați, iar acum unii ar vrea să îi pedepsească încă o dată! Este clar că oamenii care vin trebuie să se adapteze la o nouă situație. Și dacă un grup reprezintă 1-2 la sută din populația unei țări, nu poate să o schimbe. Și când ne uităm la diferențe, trebuie să spunem că am primit unele date recente care arată că sirienii din taberele de refugiați din Turcia sunt acei oameni care nu au resurse să meargă mai departe și că oamenii care ajung la noi sunt cei mai bine educați dintre cei care au plecat din țările lor.
„Lucrurile se pot schimba pe termen lung. Pot să citez cazul unor strategii din alte țări care acoperă perioade de 20 de ani. Și asta pentru că este o chestiune care ține de oferirea accesului la educație, cu toate oportunitățile pe care le implică, dar, de asemenea, trebuie să le fie oferite informații femeilor despre sănătate și despre accesul tuturor la serviciile de sănătate.“