5.2 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialInterpol vrea sa se implice in ancheta privind atentatul din Bulgaria

Interpol vrea sa se implice in ancheta privind atentatul din Bulgaria

 

Organizaţia internaţională de poliţie Interpol a decis să trimită o echipă de colaboratori în Bulgaria cu scopul de a-i ajuta pe anchetatorii din această ţară, unde un atentat sinucigaş antiisraelian a provocat miercuri moartea, a şase persoane, pe lângă autorul atacului, anunta Mediafax.

Organizaţia de poliţie cu sediul la Lyon, în Franţa, subliniază că trimiterea unei astfel de echipe, denumită „Incident Response Team”, intervine la solicitarea unui stat membru aflat într-o situaţie de criză.
Atentatul din Bulgaria a vizat un autobuz ce transporta turişti israelieni ce coborâseră dintr-un avion charter şi se îndreptau spre o staţiune balneară.
Cinci israelieni au fost ucişi, precum şi şoferul bulgar şi autorul kamikaze, atentatul provocând şi rănirea a peste 30 de persoane.

Joi, secretarul general al Interpol Ronald K. Noble a declarat că datorită informaţiilor conform cărora suspectul avea documente false, „este esenţial să se stabilească dacă acestea figurează în baza de date «Documente de călătorie pierdute sau furate» a Interpol”.
De asemenea, pentru Noble „este esenţial să se ştiedacă suspectul a utilizat aceste documente în timpul şederii sale în Bulgaria”.
Echipele Interpol vor facilita mai ales accesul anchetatorilor naţionali la această bază de date care conţine peste 33 de milioane de referinţe, dintre care 2,5 milioane de paşapoarte americane care au fost declarate pierdute sau furate la Interpol, subliniază organizaţia.
Conform autorităţilor bulgare, suspectul călătorea cu un permis de conducere fals eliberat în Michigan, Statele Unite.
Atacul, calificat „laş” de către Noble, este atribuit de către Israel Iranului şi grupării şiite libaneze Hezbollah , acuzaţiile fiind respinse de Teheran.

 

Cele mai citite

Mai multe fotografii îl contrazic pe Călin Georgescu. Acesta s-a întâlnit cu Horațiu Potra

O serie de fotografii în care Călin Georgescu apare alături de Horațiu Potra au apărut pe reţelele de socializare, în ciuda declaraţiilor făcute în...

Ilie Bolojan spune că discuțiile pentru programul de guvernare ar putea începe de marți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că, din punctul său de vedere, sunt create premisele pentru ca partidele care au convenit...

NATO a interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice

Avioane de vânătoare F-35 olandeze au interceptat trei aeronave rusești deasupra Mării Baltice vineri și le-au escortat la distanță peste apele internaționale până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă