Puiu Mironescu, personaj al lumii interlope, a fost deferit justiţiei pentru şantajarea lui Bogdan Mararu, fratele celui care a fost asasinat, în noiembrie 2010, într-o cafenea din Piatra Neamţ, generând cel mai mare scandal în Poliţia Română, potrivit Mediafax.
„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin rechizitoriu, la data de 16 ianuarie 2012, punerea în mişcarea a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului Ioan Dumitru Mironescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj”, informează Biroul de presă al Ministerului Public.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în perioada 14 noiembrie 2006 – 4 ianuarie 2007, Mironescu, în repetate rânduri, a adresat ameninţări la adresa părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu-n.r.), ameninţări în scopul de a o determina pe aceasta să-i remită diverse sume de bani, ameninţare în urma căreia partea vătămată s-a conformat şi a remis o parte din bani (respectiv suma împrumutată de la inculpat precum şi sume reprezentând dobânda cerută de acesta).
„În acest context, deşi partea vătămată îi achitase inculpatului dublul sumei împrumutate, inculpatul a continuat să-i solicite sume de bani cu titlul de dobândă (sumele crescând progresiv cu fiecare nouă solicitare a inculpatului)”, spunse sursa citată.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Piatra Neamţ.
În luna ianuarie 2011, procurorii Parchetului instanţei supreme l-au pus sub acuzare în acest caz şi pe Ioan Dumitru Mironescu, zis Puiu. Acesta este acuzat de complicitate la omor deosebit de grav, fiind cercetat în stare de libertate de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mironescu a fost cel care i-ar fi furnizat arma lui Cristian Chilat, zis Falău, şi care l-ar fi anunţat că Gheorghe Mararu se află în cafeneau unde a avut loc asasinatul.
În 14 noiembrie 2010, la Piatra Neamţ a avut loc un asasinat într-o cafenea din municipiu, asupra fraţilor Mararu, cunoscuţi ca făcând parte din lumea interlopă din municipiu.
Gheorghiţă Mararu şi fratele acestuia, Bogdan, au fost împuşcaţi de Cristian Chilat. Aacesta l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit. În urma atacului Gheorghe Mararu şi-a pierdut viaţa, iar fratele acestuia a fost rănit.
Asasinarea cămătarului Gheorghiţă Mararu a generat ample dezvăluiri care a provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, a secretarului de stat Dan Fătuloiu, şi cu depunerea demisiei de către şeful IPJ Neamţ Aurelian Şoric (aflat în relaţii de prietenie cu fraţii Mararu).