Noua conducere PNL-PD a Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj intentioneaza sa falimenteze regia, ca sa puna mana pe terenurile RADP, sustin reprezentatii Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa. Regia clujeana a intrat de altfel in dificultate financiara. Angajatii RADP ar fi trebuit sa isi primeasca salariile din data de 15 septembrie, insa nici pana acum nu au reusit sa le incaseze. Mai mult, membrii consiliului de administratie al regiei iau in calcul varianta concedierii a 200 de angajati.
Liderul sindicatului din RADP, Olimpiu Tescar, care este si secretarul general al filialei clujene a CNS Cartel Alfa, a spus ca acum doi ani, Regia Autonoma a Domeniului Public avea 900 de angajati si trei directori. Acum, regia a ramas cu 470 de angajati insa si-a dublat numarul de directori. Sindicalistii au mai acuzat si ineficienta consiliului de administratie al RADP. Pentru faptul ca participa o data pe luna la sedintele conducerii RADP, membrii Consiliului de Administratie incaseaza indemnizatii de 6,2 milioane de lei, adica mai mult decat un muncitor care vine zilnic la serviciu, a spus Olimpiu Tescar.
Instalatie de aer conditionat, prezentata drept fabrica de gheata
Sindicalistii au afirmat ca noua conducere a Regiei, instalata dupa ce Alianta PNL-PD a castigat alegerile anul trecut, ar fi facut o serie de afaceri proaste, care au agravat criza in care intrase deja regia domeniului public. Asa ar fi infiintarea patinoarului artificial din Cluj. Redeschiderea patinoarului a fost de altfel una dintre promisiunile electorale ale primarului PD Emil Boc. Olimpiu Tescar a sustinut ca RADP a cheltuit patru miliarde de lei pentru lucrarile la patinoarul administrat de o firma privata. Regia a incasat pana acum doar 1,3 miliarde de lei din exploatarea patinoarului. Afacerea este contestata si pentru ca, potrivit sindicalistilor, termenul pentru redeschiderea patinoarului, adica 1 noiembrie, nu ar putea fi respectat. Si asta pentru ca, sustine Olimpiu Tescar, instalatia pentru fabricat gheata de la patinoar nu este de fapt decat o instalatie de aer conditionat modificata, care nu este eficienta decat atunci cand temperatura aerului este mai mica de zero grade. O alta afacere contestata de sindicalisti ar fi cedarea activitatii de afisaj pe stalpii RADP unei firme private. Liderul sindical Olimpiu Tescar a declarat ca, de fapt, aceasta afacere ar fi fost pusa la cale de catre directorul-adjunct al RADP, liberalul Alexandru Sava. Tescar mai sustine ca ar exista grave divergente intre directorul sustinut de PD al RADP, Ioan Cataniciu, si adjunctul sau liberal.
ãDe un an incercam sa ne intalnim cu primarul Boc”
Sindicalistii sunt pe de alta parte nemultumiti de faptul ca autoritatile locale nu au facut nimic pentru salvarea RADP. ãMai mult, regia a pierdut o serie de lucrari, cum ar fi refacerea asfaltului dupa spargeri”, a precizat Olimpiu Tescar. El a declarat ca de un an, sindicalistii au incercat sa stea de vorba cu primarul Emil Boc, dar ca acesta a refuzat sa se intalneasca cu ei. Presedintele CNS Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a spus ca managementul prost al regiei ar fi fost determinat de intentia unor politicieni de a prelua terenurile de care dispune RADP, atat in centrul orasului cat si in zone cum ar fi Becas, de la marginea cartierului Gheorgheni, ori Bobalna, si care valoreaza milioane de euro. Pop nu exclude varianta in care refuzul primarului Emil Boc de a se intalni cu sindicalistii ar fi de fapt o polita platita de acesta conducerii CNS Cartel Alfa, care la alegerile locale de anul trecut l-a sustinut pe candidatul PSD, fostul vicepremier Ioan Rus. Grigore Pop este de altfel fratele fostului decan al Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai Cluj, Liviu Pop, unul dintre intelectualii clujeni care au sustinut tot timpul fostul partid de guvernamant si care este membru al PSD Cluj.
RADP, la mana organizatiilor de femei a partidelor clujene
RADP, care este subordonata Consiliului Local, a fost condusa o lunga perioada de timp de fostul viceprimar si vicepresedinte al Consiliului Judetean, Liviu Medrea. In perioada in care era coleg de partid in PUNR cu fostul primar Gheorghe Funar, iar peuneristii controlau Consiliul local Cluj, RADP a avut o perioada infloritoare. In anul 1997, Gheorghe Funar si Liviu Medrea au demisionat din PUNR. Ei au incercat sa formeze Partidul Alianta pentru Unitatea Romanilor, care insa nu a fost inregistrat din pricina unor nereguli legate de strangerea semnaturilor membrilor fondatori. Gheorghe Funar a devenit secretar general al PRM, iar Liviu Medrea a devenit secretar general al PDSR Cluj. In perioada 2000-2004, cand Liviu Medrea a devenit vicepresedinte al Consiliului Judetean, conducerea regiei a fost preluata de Mihaela Rozor, sefa Organizatiei de femei a PSD Cluj, care a devenit o scurta perioada subprefect. Dupa ce PSD a pierdut alegerile locale, Liviu Medrea a revenit la conducerea RADP insa doar pentru cateva luni. El a fost inlocuit cu fostul secretar de stat PD din Ministerul Transporturilor, Grigore Suciu iar apoi in locul acestuia a fost adus un alt reprezentant al PD, Ioan Cataniciu, sotul consilierului judetean Steluta Cataniciu, sefa Organizatiei de femei a PD Cluj.