Pe o vreme frumoasa si cu destul de multi spectatori in tribune, "stejarii" au inceput timid meciul cu Rusia, care avea, ca si noi, doua victorii din doua meciuri jucate in actuala editie a Cupei Europene a Natiunilor la rugby. In prima repriza, rusii au reusit doua eseuri, o transformare si o penalitate si au intrat la cabine cu un avantaj destul de mare, 15-0. Imediat dupa pauza, romanii au gafat din nou si le-au facut cadou adversarilor o noua incercare, iar dupa o penalitate acordata cam aiurea de galezul Morris, scorul a devenit 0-25. A fost momentul in care "stejarii" s-au trezit, au reusit trei eseuri prin Ionut Dimofte, Catalin Dascalu si Daniel Carpo, doua dintre ele transformate de Petre Mitu si Florin Vlaicu, dar revenirea a fost tardiva si rusii au castigat in final cu 28-19, luand o serioasa optiune pentru castigarea acestei competitii. Urmatorul meci al selectionatei Romaniei se va disputa pe 14 martie in Georgia, gruzinii venind dupa o victorie clara obtinuta sambata, 55-11, in Spania.