Trupa lui Grigoras a pierdut ultima partida a sezonului, scor 0-1, dar pleaca in vacanta fara griji si cu gandul la sezonul urmator al Ligii I.
Otelul Galati a avut un nou sezon cu suisuri si coborasuri. Echipa pregatita de Petre Grigoras a avut rezultate remarcabile, surprinzatoare, dar a si dezamagit amarnic in unele partide. Asa se face ca, dupa cateva etape scurse din retur, echipa de pe Dunare se gandea chiar la o participare in competitiile europene. A venit insa o serie de rezultate mai putin bune si Otelul se afla chiar in pericol de a retrograda. Finalul a fost insa unul usor, astfel ca Otelul s-a prezentat inaintea ultimei etape fara nici un fel de grija. Scapati de retrogradare, otelarii au mers la Pandurii cu gandul la un loc mai bun in clasament, cea mai inalta pozitie la care puteau aspira fiind locul zece. Elevii lui Grigoras au fost invinsi insa de Pandurii, scor 0-1, unicul gol al partidei fiind marcat din penalty. si Galatiul a avut un penalty ratat, iar gazdele puteau marca golul doi de asemenea din lovitura de la 11 metri.
In ambele cazuri, cei doi portari s-au opus, astfel ca scorul a ramas cel inregistrat in minutul patru. La finalul jocului Petre Grigoras a contestat unele decizii ale centralului, dar nu cu foarte multa vehementa. "Au fost cateva decizii pe care nu le poate explica nimeni, dar acum nu mai are nici un rost sa discutam pe marginea acestui subiect. Plecam acum in vacanta, locul din clasament nu mai conteaza, ne gandim deja la sezonul viitor", a declarat tehnicianul otelarilor. Otelul Galati a incheiat editia 2008/2009 a Ligii I pe locul 12, cu 40 de puncte acumulate in urma a 11 victorii, sapte remize si 16 infrangeri.