5 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialIndemn la responsabilitate

Indemn la responsabilitate

Toate reglementarile in vigoare privind siguranta in constructii recomanda folosirea polisitirenului ignifugat pentru termoizolarea cladirilor. Polistirenul este un material extrem de sigur in constructii atunci cand respecta standardele pe care le impun aplicatiile la care se foloseste. Acest material se produce in Europa inca din 1931, fiind folosit de peste 50 de ani la termoizolarea cladirilor.

Nevoia termoizolarii locuintelor este o tema relativ noua in tara noastra (15 – 20 ani), dar care are deja o traditie de peste 50 zeci de ani in tarile mai dezvoltate. Germania, Austria, Italia, Franta, tarile nordice si multe alte tari occidentale au fost izolate sau reabilitate din punct de vedere termic cu polistiren.  Acesta este materialul cu cel mai bun randament din punct de vedere al eficientei raportata la costul de executare al termoizolatiei. Desigur ca intre timp au aparut si alte materiale destinate termoizolarii cladirilor, insa costul acestora este de 2-3 ori mai mare decat al polistirenului, ceea ce le face complet necompetitive in raport cu materialul traditional – polistirenul expandat.

Pentru marea masa a populatiei este absolut fara rost discutia de a folosi vata bazaltica – de exemplu, in locul polistirenului. Atata vreme cat tarile mult mai dezvoltate si mai bogate au folosit si folosesc in continuare preponderant polistirenul, este o aberatie sa credem ca noi, care – din pacate – suntem de 5 ori mai saraci, ne permitem sa folosim un material de 2 ori mai scump decat cel pe care il folosesc ei. Nu asta este solutia. Solutia este folosirea materialului consacrat – polistirenul expandat – cu conditia ca acesta sa fie conform, certificat si pus in opera in mod corespunzator. Polistirenul sau vata reprezinta doar unul dintre materialele care intra in componenta unui termosistem. Astfel se ajunge, ca un termosistem pe baza de vata bazaltica sa fie de 3 ori mai scump decat unul pe baza de polistiren, din cauza adezivilor si a tencuielilor speciale care trebuie folosite.  

Pentru cei interesati de siguranta trebuie spus ca polistirenul expandat (EPS) care trebuie sa intre in componenta termosistemelor este astazi un produs ignifugat care, datorita compozitiei chimice a materiei prime, nu intretine arderea.

In plus, aducem in vederea opiniei publice si a formatorilor de opinie in mod special, ca in componenta cladirilor (atat in interior, cat si in exterior) intra alte materiale, care sunt cu adevarat combustibile.

Ce o sa facem acum, sa scoatem cu totii din locuinte mobila, parchetul, usile si ferestrele, pentru ca sunt din lemn si – in caz de incediu vor lua foc si vor intretine arderea?

Este motivul pentru care indemnam la responsabilitate in transmiterea mesajelor. In industria polistirenului destinat izolarii cladirilor s-au investit miliarde de dolari; milioane de oameni lucreaza in aceasta industrie in lume. In Romania exista capacitati de productie in care s-au investit importante resurse materiale, sunt mii de angajati in aceasta industrie, care lucreaza pentru piata interna, dar si pentru export.

 De asemenea, s-a format o forta de munca specializata in aplicarea corecta a termosistemelor care au la baza polistirenul. Noi, compania AdePlast – care suntem cel mai mare producator din Romania si detinem o cota de piata de peste 25%, exportam masiv polistiren expandat destinat termoizolarii cladirilor in Germania, Austria, Italia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria.

Companii si persoane implicate in procesele de comercializare in Romania a unor materiale care se afla in competitie directa cu polistirenul, din pacate, profita de conjunctura nefericita si transmit mesaje prin care incrimineaza polistirenul ca fiind un material periculos din punct de vedere al sigurantei in caz de incendiu, promovand vata bazaltica in primul rand, ca material mai sigur din acest punct de vedere.

Este o manipulare josnica, pe care o denuntam cu toata responsabilitatea. Dragi romani, in Romania nu exista fabrici de vata bazaltica; suntem tratati – din nou – ca o piata de desfacere – si atat. Ne-am construit o industrie competitiva care dintr-o data nu mai e buna. Sa inchidem toate fabricile, sa plece toti oamenii in somaj, pentru ca polistirenul nu mai e bun? Sa cumparam cu totii vata bazaltica din import, ca e mai buna – ce conteaza ca e de 3 ori mai scumpa?

Pentru opinia publica, mesajul nostru, din punct de vedere al sigurantei, este foarte clar: pentru a evita eventuale evenimente nedorite, nu cumparati polistiren de oriunde! Faceti alegerea corecta si cumparati un termosistem care este agrementat, informandu-va inainte cu privire la producator.

Informati-va si asupra executantului, vedeti inainte ce lucrari are in portofoliu si constatati daca este un profesionist sau un incepator!  

Cele mai citite

Trump creează pentru Elon Musk o entitate, în afara limitelor guvernamentale

Donald Trump a precizat că departamentul nou creat va oferi sfaturi și îndrumări, din afara Guvernului Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a numit pe...

Real Madrid îl aduce pe Trent Alexander-Arnold! Marca confirmă fundașul lui Liverpool va ajunge liber de contract pe Bernabeu

Real Madrid a făcut o mișcare importantă pe piața transferurilor, semnând cu Trent Alexander-Arnold, fundașul de 26 de ani al lui Liverpool, care va...

Familia Sturdza vinde peste 4.000 de hectare de pădure statului român și cere 22 de milioane de euro

Pădurile sunt amplasate pe teritoriul comunelor Grințieș și Ceahlău, în apropierea Parcului Național Ceahlău Omul de afaceri Eric Ioan Sturdza, membru al cunoscutei familii Sturdza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă