Duminica, 21 octombrie, la ora 19, va avea loc deschiderea oficiala a celei de-a XXII-a editii a Festivalului de Teatru Piatra Neamt. Actori mari, cum ar fi Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Irina Petrescu, Horatiu Malaele, Mariana Mihut sau Mircea Diaconu, vor da greutate manifestarii. De asemenea, sustin prestigiul regizorul Alexandru Dabija, "selectionerul" Alice Georgescu sau scenografa Doina Levintza.
Anul acesta, invitati speciali in festival sunt: Ducu Bertzi, Florin Chilian, Ada Milea si Nicu Alifantis. Pentru ca, dupa sincopa de anul trecut, s-a revenit la ideea de festival concurs, vor fi acordate premii pe categoriile Universitati / Facultati / Sectii de Teatru, pe de o parte, si Teatre profe-sioniste, pe de alta parte, la sectiunea Actorie, Regie si, separat, Dramaturgie. De asemenea, Vor mai fi acordate inca doua premii pentru cele mai bune spectacole. Juriul sectiunii Pledez pentru Tine(ri) este format din: Mihaela Michailov (presedinte), Oltita Cantec, Alina Herescu, Sorin Militaru, Alexandru Boicu. Programul festivalului cuprinde urmatoarele repere, in ordine cronologica: Universitatea Hyperion Bucuresti, "Stele in lumina diminetii", de Alexandr Galin, regia Gina Lazar; Teatrul Tineretului Piatra Neamt, "Oo", creatie colectiva dupa Ion Creanga, regia Alexandru Dabija; Concert Ducu Bertzi, Teatrul "Maria Filotti" Braila, "O zi desavarsita pentru pestii banana", dupa J. D. Salinger, regia Iris Spiridon si Alexandru Lustig; Spectacol independent, "Netotu’", dupa Isaac Bashevis Singer si Jean Claude Carriãre, regia Cristian Juncu; Teatrul "Bulandra" Bucuresti, Teatrul de Comedie Bucuresti, "Soare pentru doi", de Pierre Sauvil, regia Alice Barb; etc.