Pentru locuitorii din Mangalia, ziua de astăzi aduce una dintre cele mai bune veşti posibile: începe construcţia la reţeaua de gaze naturale. Vestea este cu atât mai bună cu cât oamenii au îngheţat câteva zile în case din cauză că furnizorul de energie termică a sistat furnizarea căldurii şi a apei calde. Problemele au fost rezolvate prin implicarea primarului (suspendat acum) Claudiu Tusac, dar preţul mare rămâne. Cu 567 de lei pe gigacalorie, locuitorii din Mangalia plătesc aproape dublu faţă de cei din Constanţa, suma fiind una dintre cele mai mari din întreaga ţară. Din toate aceste considerente, dar nu numai, introducerea gazului natural este aşteptată de toţi locuitorii municipiului, dar şi de oamenii de afaceri din staţiunile arondate.
Reţea de 89 kilometri
Primul pas a fost făcut. S.C. Megaconstruct S.A. a început lucrările de construire a reţelei de gaze după ce a primit autorizaţia de înfiinţare a reţelei, din partea Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Practic, circa 60 de oameni lucrează la foc continuu pentru instalarea a nu mai puţin de 89 kilometri de conducte. Cifra este atât de mare pentru că nu se rezumă numai la municipiul Mangalia. „Vor fi racordate la reţeaua de gaze naturale şi staţiunile aferente municipiului Mangalia, respectiv Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp”, a declarat Cătălin Ivan, directorul general al Megaconstruct S.A. Contractul de execuţie este încheiat pe doi ani, dar reprezentanţii companiei sunt optimişti că va dura mai puţin. „Noi estimăm ca la 31 decembrie 2012 lucrările să fie terminate”, a precizat acesta.
Investiţie de 7 milioane euro
Investiţia Megaconstruct SA în reţeaua de gaze naturale este de circa 7 milioane euro. Practic, este una dintre cele mai mari sume investite în ultimii ani în infrastructura din sudul litoralului. Construcţia reţelei va crea un disconfort locuitorilor municipiului Mangalia deoarece, conform autorizaţiei de construcţie, aceasta va afecta atât anumite zone verzi cât şi trotuare sau artere de circulaţie. Conform legislaţiei în materie, constructorul îşi asumă readucerea acestora la starea iniţială. În ceea ce priveşte reţeaua propriu-zisă, Cătălin Ivan spune că vor fi folosite numai materiale cu un grad calitativ ridicat, reţeaua urmând a fi executată din polietilenă, material ce asigură o perioadă de exploatare îndelungată de peste 50 de ani.
Peste 15.000 de imobile pot beneficia de reţeaua de gaze naturale care începe să fie construită în Mangalia. Este vorba despre aproximativ 11.500 de apartamente, 4.000-5.000 de case. În calcul intră şi circa 1.500 de persoane juridice, inclusiv hoteluri şi restaurante.
De fapt, pentru patronii din turism din sudul litoralului, vestea introducerii de gaze naturale este aşteptată de mult. Cu ajutorul acestui sistem de încălzire, costurile cu apa caldă vor fi mult reduse în timpul verii, iar scăderea se poate reflecta şi în preţuri mai mici de cazare. De asemenea, posibilitatea unei încălziri mai ieftine îi poate determina pe unii dintre hotelieri să deschidă şi în timpul iernii, aşa cum fac unii dintre patronii unităţilor de cazare din Mamaia, de exemplu.
Avantajele reţelei de gaze naturale
– Căldură şi apă caldă mai ieftină
– Reţeaua va rămâne în proprietatea municipiului
– 60 de locuri de muncă nou-create numai pentru construcţie
– Tehnologie de ultimă oră, garantată 50 de ani
– Modalitate de încălzire ecologică
» S.C. Megaconstruct S.A. este una dintre primele 10 companii de distribuţie/furnizare de gaze naturale, conform ultimelor raportări ale ANRE, şi totodată societatea cu cel mai ambiţios plan de dezvoltare dintre societăţile de acelaşi profil, având în derulare investiţii similare în şapte judeţe, materializate prin construcţia de reţele de distribuţie în 11 localităţi.