14.1 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialIncendiu în Harghita

Incendiu în Harghita

Pompierii militari şi civili au supravegheat toată noaptea de marţi spre miercuri zona afectată de incendiul de pădure din apropierea comunei Plăieşii de Jos, pentru a preveni extinderea acestuia.

 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita au declarat că incendiul continuă să se manifeste în trei focare, la care se lucrează de trei zile. Miercuri dimineaţă, schimbul de noapte a fost înlocuit şi s-a cerut ajutorul serviciilor voluntare din Sâncrăieni, Sântimbru şi Băile Tuşnad.

De asemenea, un pluton de vânători de munte şi o grupă de jandarmi vor merge şi miercuri să ajute la stingerea focului. Voluntarii aflaţi la faţa locului au spus că marţi seară a plouat în apropierea comunei Plăieşii de Jos, dar a ocolit chiar locul afectat de flăcări.

Deocamdată nu se cunoaşte exact suprafaţa incendiată, cifrele avansate de autorităţi sau de silvicultori fiind cuprinse între 30 şi 60 de hectare. Evaluarea este extrem de dificilă, din cauza fumului gros care acoperă zona.

Incendiul de pădure a izbucnit încă de duminică şi iniţial s-a încercat stingerea lui de către pompierii volutari şi abia luni au fost chemaţi în ajutor pompierii profesionişti. Focul s-a propagat cu repeziciune din cauza vântului puternic, a terenului accidentat, situat la peste 1.200 de metri şi a fumului gros care punea în pericol viaţa pompierilor.

Cele mai citite

Biletele pentru retragerea lui Rafael Nadal la Cupa Davis se vând la prețuri record, ajungând până la 50.000 de euro

Biletele pentru faza finală a Cupei Davis, unde Rafael Nadal își va anunța retragerea, se vând pentru sume ce variază între 2.800 și peste...

Permisul de conducere internațional, disponibil din 11 octombrie 2024 pentru cetățenii români

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a anunțat că, începând cu data de 11 octombrie 2024, va emite permisul de conducere internațional, facilitând...

Boeing anunță concedieri masive și amână livrarea modelului 777X din cauza pierderilor financiare

Boeing a decis să reducă aproximativ 17.000 de locuri de muncă, reprezentând 10% din forța sa de muncă, și să amâne livrarea primelor avioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă