2.7 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialIncendii DEVASTATOARE în Washington

Incendii DEVASTATOARE în Washington

Aproximativ 200 de locuințe au fost distruse, alte 12.000 sunt în pericol, iar mii de pompieri, soldați și voluntari au fost mobilizați în statul Washington, care se onfruntă cu cele mai devastatoare incendii din istoria sa, potrivit Agerpres

Fumul gros degajat de aceste incendii era foarte vizibil și pe fotografiile înregistrate de sateliții NASA.

Șaisprezece incendii de proporții continuă să facă ravagii, după ce au distrus deja peste 280.000 de hectare.

Mai mult de 200 de locuințe au fost distruse până acum și 12.000 sunt amenințate, la fel ca mii de alte clădiri. În jur de 1.200 de persoane au fost evacuate.

Numeroase drumuri au fost închise, iar Crucea Roșie s-a mobilizat pentru a oferi asistență sinistraților și persoanelor evacuate.

Vineri, președintele Barack Obama a autorizat agențiile federale să acorde asistență statului Washington.

Trei pompieri și-au pierdut viața săptămâna trecută în lupta cu focul lângă orașul Twisp, iar un al patrulea se zbate între viață și moarte.

Mai la sud, California se confruntă cu o secetă record intrată în cel de-al cincilea an, dar și cu 16 incendii mari care nu au fost deocamdată aduse sub control și împotriva cărora au fost mobilizați 12.000 de pompieri.

În total, zece state americane, printre care Arizona, Florida, Texas, Montana, New Mexico, Idah și Oregon, sub afectate de 72 de incendii de proporții, numărul total al pompierilor desfășurați fiind de circa 72.000. Trei milioane de hectare au ars deja în SUA de la începutul anului, de peste trei mai mult decât în aceeași perioadă din 2014.

Impactul asupra economiei se anunță foarte puternic, după ce în 2014 mijloacele desfășurate împotriva incendiilor au costat 1,5 miliarde de dolari la nivelul întregii țări, nota de plată urmând să urce anul acesta, fără a mai lua în calcul pagubele și pierderile de activitate.

 

Cele mai citite
00:01:18

VIDEO. Dacă Trump nu ar mai fi candidat la președinție, Biden susține că nici el nu ar mai fi făcut-o

Președintele Joe Biden a declarat că ar fi putut să renunțe la candidatura pentru alegerile din 2024 dacă nu s-ar fi confruntat cu Donald...

Premierul Ciolacu invită Google să deschidă un centru de date în România

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu reprezentanți din SUA ai companiei Google, pe care i-a invitat să deschidă un centru de date...

Cele mai vizualizate pagini Wikipedia în 2023

A fost realizat topul celor mai vizualizate 25 de pagini ale Wikipedia în 2023. Clasamentul reflectă interesul lumii pentru inovația în domeniul inteligenței artificiale, persoanele...
Ultima oră
Pe aceeași temă