Una dintre opririle ambalajului în drumul său spre reciclare este la centrul de sortare. Reporterii romanialibera.ro au mers într-un astfel de centru, lângă Bucureşti, pentru a urmări întregul proces.
Crearea unui centru de sortare a fost necesară în primul rând pentru că românii, deşi sortează cantităţi din ce în ce mai mari de hârtie, sticlă, plastic (deşeuri reciclabile), mai aruncă şi gunoi menajer în containerele destinate colectării selective. Pe altă parte, unii dintre noi aruncă în sacii cu gunoi menajer chiar şi produse care pot fi reciclate. Astfel, produsele trebuie sortate: ce este şi ce nu este reciclabil.
Centrul de sortare din localitatea Ciocăneşti, aflat la 40 de minute de mers cu maşina, pare a fi un cimitir de ambalaje. Ascunsă după mormane de gunoaie, în hala pe două nivele lucrează 32 de persoane, pentru acestea fiind una dintre puţinele alternative de lucru în zonă.
„Şi eu acasă fac la fel”, spune nea’ Fănel, de vreo 45 de ani, care lucrează aici de şase luni. Nu prea are mult timp de stat la vorbă, dar spune că este mulţumit că are o slujbă. Înainte să apară centrul, mulţi dintre consăteni lucrau prin alte părţi cu ziua.
Proprietarul centrului este Marius Marinoff, unul dintre cei care scot bani din gunoaie. „Aici ajung deşeurile colectate selectiv de bucureşteni în cele trei tipuri de clopote (containere – n.r.): galbene, verzi şi albastre. Sunt înlăturate manual deşeurile care nu ar fi trebuit să ajungă în clopote, iar cele care merg la reciclare sunt făcute baloţi”, spune Marinoff.
Maşina unei firme de salubrizare intră pe poarta centrului cu deşeurile care odată ajunse aici sunt revalorificate. Plasticul, hârtia, cartonul, toate au un preţ – mai ales pentru Marius Marinoff.
„O tonă depozitată în rampă, în România, costă în medie 12 euro, pe când în Vest preţul ajunge la 150 de euro”, explică proprietarului centrului. “Dacă oamenii ar fi interesaţi să-şi colecteze selectiv propriile gunoaie şi-am ajunge la nivel naţional la 25% (în prezent, procentul este de sub 5% – n.r.) deşeuri reciclate, asta ar însemna circa jumătate de miliard de euro în bugetul statului”.
Sortarea aduce materie primă pentru mai multe industrii
Ce se întâmplă cu deşeurile odată descărcate în curtea centrului? Mecanismul este în sine unul simplu: mormanele sunt depuse pe o bandă rulantă de pe care câţiva angajaţi sortează manual deşeurile. Ceea ce merge la reciclare este aruncat în saci de doi metri înălţime, care sunt căraţi până la maşina de balotare. Deşeurile care rămân pe bandă ajung în remorca unui tractor şi sunt transportate în curtea centrului. De aici ele vor ajunge la fabricile de ciment, unde intră în compoziţia materiei prime.
Proprietarul centrului spune că un sistem robotizat din Vest ar fi o investiţie nerentabilă şi asta pentru că acolo este folosit doar pentru deşeuri uscate. La noi însă, deşeurile sunt amestecate: cele umede (de exemplu, ambalajele de iaurturi necurăţate) cu cele uscate (de pildă, cartoane). În mod normal, ambalajele se colectează de către populaţie numai după ce au fost curăţate şi uscate. De asemeni, se recomandă ca sticlele de plastic să fie mototolite atunci când sunt aruncate în containere.
Marinoff spune că 84% din deşeurile care ajung aici se recuperează sub diferite forme. Astfel, ele pot deveni materie primă pentru fabricarea textilelor, a hârtiei, a diferitelor ambalaje din aluminiu. În plus, procesul de fabricaţie al diferitelor produse din materie reciclată înseamnă un consum de energie de până la zece ori mai redus.
Cum se reciclează în Belgia?
Ţară cu o experienţă de peste 20 de ani în colectarea selectivă, Belgia este un model de urmat şi pentru ţările din est. Oamenii separă resturile pe categorii, iar apoi lasă sacii etichetaţi în funcţie de conţinutul lor în faţă caselor, de unde vor fi preluaţi de firmele de salubrizare. Sacii cu deşeuri amestecate sunt însemnaţi de gunoieri cu buline, iar proprietarii lor vor primi amenzi usturătoare, de câteva sute de euro.
România, însă, este de abia în stadiul de amplasare a containerelor. De exemplu, clopotele colorate sunt o raritate în sectorul 5 din Bucureşti, cu atât mai mult în celelalte oraşe. Autorităţile locale nu şi-au arătat interesul pentru a educa populaţia cu privire la colectarea selectivă, dar mai sunt şi probleme legate de infrastructură. De exemplu, în unele zone accesul maşinilor de salubrizare este imposibil din cauza cablurilor care atârnă de pe stâlpi.
Deşi se fac eforturi pentru a ajunge la nivelul ţărilor din Vest, în ceea ce priveşte reciclarea, rămâne de văzut dacă România va reuşi să-şi atingă obiectivul de stat UE ca până în 2015 jumătate din gunoiul menajer să fie reciclat.
