5 C
București
vineri, 21 ianuarie 2022
AcasăSpecialÎn martie, Laboratoarele de Online vin la București!

În martie, Laboratoarele de Online vin la București!

În martie, organizatorii cursurilor Laboratorul de Online revin la București cu două noi formate de cursuri practice care vor aprofunda noțiunile de content marketing, SEO și PPC Marketing pe parcursul a patru zile.

Cele două cursuri vor avea loc la Education Point, București, astfel:

21-22 martie: Content Marketing și SEO;

28-29 martie: PPC Marketing (Google AdWords și Facebook Ads).

Având experiența celor XI ediții organizate până acum, Laboratorul de Online a ajuns unul din cele mai practice cursuri de marketing online de pe piață, oferind participanților posibilitatea de a lucra, pe propriile laptop-uri, la o strategie și o serie de campanii direct pentru afacerile lor.

Ce poți experimenta la Laboratoarele de Online?

În cadrul cursului de Content Marketing și SEO se vor discuta și pune în practică noțiuni precum blogging și redactarea de articole, email marketing, campanii de bloggeri, PR online, SEO on-page și off-page și linkbuilding.

Cursul de PPC Marketing va fi împărțit în două module: Google AdWords și Facebook Ads. Aici vei avea ocazia să simulezi propriile campanii de PPC (Pay Per Click), trecând prin fiecare etapă de realizare a reclamelor plătite și optimizarea acestora. Participanții la cursul de PPC Marketing vor fi recompensați și cu câte un voucher de 200 lei pentru viitoarele lor campanii Google AdWords.

În urma cursurilor, vei putea obține nu doar experiență și cunoștințe solide în marketing online ci și o strategie completă de online pentru afacerea sau organizația din care faci parte.

Cui se adresează cursul?

Cursurile sunt destinate unei game variate de persoane, precum:

Manageri sau antreprenori care doresc să-și îmbunătățească prezența în mediul online

Viitori antreprenori care doresc să pornească o afacere online

Angajați sau specialiști în marketing care vor să își îmbunătățească activitatea

Programatori sau web designeri care vor să realizeze proiecte care să aducă rezultate pe termen lung

Freelanceri care vor să își promoveze mai bine serviciile online

Membrii în asociații sau ONG-uri care sunt responsabili de partea de comunicare

Cei aflați în căutarea unui loc de muncă în marketing sau celor curioși pur și simplu să învețe mai multe despre marketing online.

Până în prezent, cursurile laboratorul de online au ajutat peste 200 de companii să își îmbunătățească prezența în mediul online.

„Am rămas cu o impresie deosebită în primul rând față de trainerii prezenți dar și de conținutul cursului. A fost o ilustrație minunată despre ce trebuie făcut pentru a demara un proiect online.”, a spus Liliana Roman, o fostă participantă la Laboratorul de Online în Iași.

Iulia Chință, care a participat la Laboratorul de Online în Cluj-Napoca, a spus în urma cursului: „Mi-a facut o deosebita placere sa particip la cursul de marketing online organizat de Cabinetul de Business. Informatiile transmise sunt foarte utile si, cel mai important, aplicabile in activitatea oricarei companii. Cu siguranta voi participa si alte cursuri organizate de voi. Va mai asteptam in Cluj-Napoca!”

Cine sunt facilitatorii?

Organizatorii acestui curs susțin că „practica e mama învățăturii”, motiv pentru care au structurat acest curs în 70% practică și 30% teorie. Partea practică va însemna lucru individual, sub îndrumarea facilitatorilor, fiecare participant având ca studiu de caz propria companie sau organizație.

Cursurile sunt susținute de co-fondatorii agenției de marketing online The Pharmacy:

Laurențiu Mihai, specialist acreditat Google AdWords și specialist SEO, project manager Cabinetul de Business și blogger la laurentiumihai.ro

Ovidiu Bălcăcian, trainer în cadrul Cabinetul de Business, specialist campanii social media și blogger la ovidiubalcacian.ro

Cătălin Ionașcu, specialist content marketing, trainer în cadrul Cabinetul de Business, blogger la catalinionascu.ro și fondator al comunității de content writeri Romanian Copywriter.

Detalii înscriere

Pentru a asigura o experiență releventă fiecărui participant, numărul de locuri este limitat la 15. Persoanele care doresc să se înscrie pot profita de o reducere de early birds, valabilă până pe 10 martie pentru cursul de Content Marketing și SEO, respectiv până pe 16 martie pentru cursul de PPC Marketing.

De asemenea, persoanele care vor să participe la ambele cursuri vor beneficia de o reducere specială, în plus față de cea de early birds.

Cursurile vor avea loc la Education Point, București, str. Mendeleev nr. 7-15, sector 1.

Pentru înscrieri și mai multe detalii despre ambele evenimente, vizitați site-ul: laborator.cabinetuldebusiness.ro

Organizator: Cabinetul de Business

Inițiativa Cabinetul de Business a pornit din partea unui grup de tineri antreprenori români care își doresc dezvoltarea și educarea mediului de afaceri din România. Cabinetul de Business este organizatorul seriei de cursuri Laboratorul de Online, precum și organizatorul evenimentelor Forumul pentru Dezvoltarea Afacerilor.

Parteneri: MX Host, The Pharmacy, Romanian Copywriter

Persoană de contact:

Laurențiu Mihai

Telefon: 0762.535.096

[email protected]

Cele mai citite

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, actualizată

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, în şedinţa de astăzi, hotărârea nr. 5 privind actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, lista...
00:01:49

Serbia abandonează proiectul de litiu Rio Tinto de 2,4 miliarde de dolari

Serbia abandonează proiectul de litiu Rio Tinto, după ce și-a revocat licențele de explorare a litiului din cauza problemelor de mediu. Proiectul era evaluat...

Rusia cere retragerea trupelor și echipamentelor NATO din România și Bulgaria

Retragerea trupelor și a echipamentelor NATO din România și Bulgaria se numără printre cerințele Rusiei - dacă Occidentul dorește stingerea conflictului ce mocnește la granița...
Ultima oră
Pe aceeași temă