Duminică, Irlanda încheie programul de asistenţă EU/FMI oferit pe o perioadă de trei ani, economia noastră este în creştere, am stabilizat finanţele publice, iar şomajul este în scădere, afirmă Eamon Gilmore, vicepremier şi ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului din Irlanda.
Strategia noastră funcţionează în Irlanda, iar populaţia noastră se întoarce la muncă.
Suntem prima ţară din zona euro care încheie un astfel de program, iar acesta este un moment important nu doar pentru Irlanda, ci şi pentru Europa.
Această criză a reprezentat un test pentru guvernele naţionale, pentru solidaritatea europeană şi pentru proiectul european în sine. Ziua de duminică demonstrează că, în timp ce Europa trebuie să găsească răspunsuri pentru criticii săi, şi ei, la rândul lor, trebuie să recunoască semnele reale şi substanţiale de progres cu greu câştigate de popoarele noastre.
Decizia Irlandei de a încheia programul fără a apela la o nouă linie de creditare preventivă este posibilă datorită realizărilor noastre. Ne-am redobândit competitivitatea printr-o creştere mai lentă a costurilor şi a preţurilor faţă de partenerii noştri de comerţ. Guvernul a făcut o rectificare bugetară echivalentă cu 18% din PIB şi a introdus reforme structurale semnificative. Am recâştigat încrederea investitorilor internaţionali. Avem deja la dispoziţie fonduri care să acopere toate nevoile noastre de finanţare pentru anul 2014. Începând cu anul viitor, vom avea un surplus bugetar primar, ceea ce înseamnă că acumulăm venituri mai mari decât toate cheltuielile noastre, excluzând dobânda.
Dar, înainte de toate acestea, pentru mine succesul se măsoară în locuri de muncă. Trecerea de la o situaţie în care se pierdeau 1.600 de locuri de muncă săptămânal în timpul crizei la crearea a 1.200 de slujbe astăzi. Cu toate că şomajul rămâne inacceptabil de ridicat (12,5%), acesta a scăzut considerabil de la peste 15% acum doi ani.
Crearea de locuri de muncă este un impuls important pentru moralul naţional şi un instrument bun de măsurare a redresării economiei reale şi a sustenabilităţii viitorului nostru.
Crearea de locuri de muncă este o componentă esenţială a planului nostru de acţiune în Irlanda şi trebuie să fie şi pentru Europa. În timpul preşedinţiei irlandeze a Consiliului Uniunii Europene de la începutul acestui an, împreună cu partenerii noştri din UE, am adoptat măsuri importante în acest domeniu. Înfiinţarea unei „Garanţii pentru tineret“ este probabil măsura care abordează cel mai direct preocupările generaţiei în formare, care riscă să aibă sentimentul că viitorul le va oferi mai puţin decât părinţilor lor. Această garanţie afirmă că nu îi vom lăsa pe tinerii noştri să devină şomeri fără să facem toate eforturile posibile pentru a le oferi toate instrumentele necesare pentru a reuşi prin eforturi susţinute. Prima sarcină a liderilor politici este, bineînţeles, de a stabili condiţiile favorabile pentru crearea de locuri de muncă şi printre acestea se numără şi stabilitatea finanţelor publice, precum şi investiţii specifice.
Exemplul Irlandei arată că există un set echilibrat de decizii, dificil, dar realizabil, care trebuie să fie adoptat. Prin cele peste 270 de acţiuni individuale impuse de programul UE/FMI şi prin sacrificiile enorme făcute de familiile irlandeze am reuşit să ţinem nivelul datoriei sub control pentru ca Irlanda să inspire din nou siguranţă creditorilor internaţionali. Trebuie să atingem un echilibru prin care să ne asigurăm că soluţiile dificile în ceea ce priveşte moştenirea datoriei noastre bancare sunt realizabile şi corespund cerinţelor de bază ale justiţiei. De asemenea, trebuie să atingem un echilibru între sacrificiile cerute din partea populaţiei în numele responsabilităţii fiscale şi realizarea creşterii economice reale necesară pentru ca toate acestea să funcţioneze. Nu poţi crea locuri de muncă şi creştere economică doar prin tăieri bugetare, aşa cum nu poţi să ajungi la solvenţă prin creşterea cheltuielilor. Orice angajament ferm de a reforma finanţele publice naţionale trebuie să fie compensat cu acţiuni colective la nivel european de a reduce povara, mai ales pentru a rupe cercul vicios al datoriei bancare şi suverane. Pot spune bucuros că în cazul Irlandei acel răspuns european a venit la momentul oportun pentru câteva domenii importante. Termene-cheie ale programului au fost renegociate, rata dobânzii a fost redusă şi s-a găsit o rezoluţie cu privire la biletele la ordin emise de Anglo Irish Bank. Cu toate acestea, mai avem de lucru la nivel european. Trebuie să finalizăm proiectul uniunii bancare, care să includă nu numai un mecanism comun de supraveghere, dar şi un cadru comun de rezoluţie prevăzut cu un stabilizator fiscal, precum şi o asigurare eficientă de garantare a depozitelor.
Dacă o bancă din Europa poate reprezenta o ameninţare pentru sistemul financiar al tuturor membrilor săi, atunci trebuie să avem în funcţiune cadrul necesar pentru a face faţă acestui risc. Am pornit pe acest drum tocmai pentru a integra economia europeană pentru prosperitatea – şi siguranţa – tuturor popoarelor noastre. Ne propunem să realizăm beneficii împreună şi tot împreună trebuie să ne ferim şi de pericole.
Populaţia Irlandei munceşte de ani buni, şi va continua să muncească pentru şi mai mulţi, pentru a scăpa de povara datoriei care a fost acumulată în mod imprudent de câteva bănci, precum şi petru a curăţa bula imobiliară pe care a finanţat-o. Datorită determinării populaţiei şi cu solidaritatea partenerilor noştri din Europa, am arătat că putem reuşi şi că Europa poate face faţă provocărilor generate de criza financiară mondială.
Determinarea noastră nu se va clinti acum că avem rezultate vizibile, la fel şi angajamentul Europei faţă de acţiuni comune şi decisive.
Eamon Gilmore, Ministrul Afacerilor Externe şi Comertului din Irlanda