19.1 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialIn Bulgaria alegerile europarlamentare vor avea loc pe 20 mai

In Bulgaria alegerile europarlamentare vor avea loc pe 20 mai

Presedintele Bulgariei, Gheorghi Parvanov, a promulgat legea privind organizarea primelor alegeri pentru Parlamentul European in aceasta tara, la 20 mai, informeaza astazi BTA.

Pentru a fi eligibili, candidatii trebuie sa fi implinit 21 de ani, sa fi avut resedinta permanenta timp de cel putin 2 ani inaintea alegerilor in Bulgaria sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, sa nu aiba a o doua cetatenie intr-un stat nemembru.

Cetatenii unui alt stat din Uniune pot fi alesi in Bulgaria cu conditia sa aiba resedinta permanenta in Bulgaria sau sa fi locuit intr-o alta tara a UE timp de minim doi ani inaintea datei alegerilor. Acesti candidati vor fi obligati sa declare in scris ca sunt de acord reprezinte Bulgaria in Parlamentul European.

Pe de alta parte, votantii trebuie sa fi locuit in Bulgaria sau intr-un alt stat al UE o perioada de minim trei luni inaintea scrutinului si sa nu fi votat in aceeasi legislatura in alta tara a Uniunii.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...

Au început înscrierile pentru cel mai important hackathon de sănătate din România

Hackathon4Health, ajuns la a șaptea ediție, dă startul înscrierilor pentru 2024. Evenimentul, organizat de Johnson & Johnson România în parteneriat cu Universitatea de Medicină...

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă