Fostul numar 1 mondial in clasamentul ATP, Ilie Nastase, crede ca Roger Federer poate fi considerat cel mai bun tenisman din istorie dupa numarul de titluri de Grand Slam castigate, dar considera ca au existat si alti jucatori la fel de valorosi in istoria sportului alb. "Nu pot sa spun ca Federer e cel mai bun tenisman din istorie, e foarte greu sa faci comparatii. Fiecare a fost bun in perioada lui. Dupa titlurile pe care le-a castigat poti sa spui ca e cel mai titrat din istorie, dar dupa stilul de joc nu incape comparatie, pentru ca au fost si altii la fel de buni. Au fost Bjorn Borg, Rod Laver, Pete Sampras, John McEnroe, iar acum spun doar cateva nume, asa, pe fuga. Sunt perioade diferite, stiluri diferite si toti au fost foarte buni", a spus Nastase.
Prezent in tribune la finala turneului de la Wimbledon dintre Federer si Andy Roddick, Nastase considera ca americanul a avut mai multe sanse sa castige, dar nu a stiut sa profite de ele la timpul potrivit: "Finala de la Wimbledon a fost un meci extraordinar, iar ultimele mingi s-au jucat intr-o tensiune foarte mare. Ultimul set a fost lung de tot, dar pana la urma s-a impus Federer. Roddick a avut mai multe sanse sa incheie meciul, dar nu a putut sa profite de ele. Au fost acele 4 mingi in setul doi, dar si in ultimul set, cand a avut la un moment dat 40-15, daca nu ma insel, iar acolo daca se impunea, cred ca ar fi castigat. Nu cred ca americanul o sa se mai intalneasca cu o asemenea sansa in curand".
Fostul lider al clasamentului mondial este de parere ca partida a fost foarte echilibrata, dar in cele din urma elvetianul a meritat sa se impuna: "Federer a castigat, deci cred ca a meritat sa castige. Daca adversarul sau nu a putut profita de sanse si a fost neputincios in unele momente, elvetianul a stiut sa profite. Era in forma, e cel mai bun jucator la ora actuala".
Ilie Nastase a mai spus ca, daca ar mai juca tenis si s-ar intalni cu Roger Federer intr-o finala a unui turneu de Mare slem, i-ar fi mai usor sa-l invinga pe zgura de la Roland Garros, iar elvetianul ar fi favorit la US Open sau Wimbledon.
Tenismanul elvetian Roger Federer a castigat duminica turneul de la Wimbledon, dupa ce l-a invins pe americanul Andy Roddick si a obtinut al 6-lea titlu de Mare slem la Londra si pe cel de-al 15-lea din cariera, depasind recordul lui Pete Sampras. Dupa acest succes, Federer a redevenit numarul 1 mondial, depasindu-l pe spaniolul Rafael Nadal, care nu a participat la acest turneu din cauza unei accidentari. Pentru Federer aceasta a fost a 20-a finala de Mare slem din cariera. El a mai castigat Wimbledonul de cinci ori consecutiv, in perioada 2003-2007.
» Ilie Nastase este primul nr. 1 mondial din istoria ATP, in 1972. Printre cele 57 de titluri cucerite la simplu se numara US Open in 1972 si Roland Garros in 1973. A jucat de doua ori finala turneului de la Wimbledon (1972, 1976), fiind invins de Stan Smith si Bjorn Borg. A castigat de patru ori turneul Masters, in 1971, 1972, 1973 si 1975. La dublu are un palmares impresionant prin victoriile de la Wimbledon (1973), Roland Garros (1970) si US Open (1975).