6.1 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialIAȘI. Poliția a deschis dosar penal pentru moarte suspectă în cazul copilului...

IAȘI. Poliția a deschis dosar penal pentru moarte suspectă în cazul copilului căzut în fântână, la Bârnova

Surorile copilului în vârstă de doi ani care a a murit, miercuri, după ce a căzut în fântână, în comuna ieșeană Bârnova, vor fi scoase din grija părinților, conform unei decizii a DGASPC. Poliția a deschis dosar penal pentru moarte suspectă în acest caz.

Rezultatele necropsiei băiatului vor fi făcute publice luni, informează Mediafax.

"S-a emis o dispoziție de urgență, copiii au fost luați fără acordul părinților, pe principul că s-a vorbit doar telefonic cu ei. Urmează să facem acum acțiuni în instanță, la Tribunalul Iași, pentru ca cei doi copii să rămână la noi. DGASPC nu poate să dea un asistent social ca să dea protecție pentru patru-cinci frați pentru că părinții nu sunt în acasă și lucrează. Oricum, familia a fost ajutată și de primărie, care i-a sprijinit să îți ridice casa pe care o au acum", a declarat joi, Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași.

Familia băiatului care a murit înecat în fântână, în localitatea Bârnova, a mai fost în atenţia DGASPC Iaşi în 2012, când alţi doi copii au fost luați din familie, în urma unei decizii în instanţă. Unul dintre copii a fost trimis în plasament la o mătușă care locuia în aceeași localitate, iar celălalt este și acum instituționalizat la Centrul de plasament "Ion Holban" din Iași.

În total familia Huza are șase copii – cei doi instituționalizați, cele două fete care au fost luate joi în plasament, băiatul de doi ani care a murit înecat şi o adolescentă de 17 ani care a plecat din familie și care trăiește în concubinaj. Familia a mai avut doi copii care au decedat, reprezentanți de la Primăria comunei Bârnova declarând că decesul acestora a fost provocat de cauze naturale, fără a fi vorba despre neglijență.

"Noi am încercat la un moment dat să scoatem copiii din familia respectivă, am adunat probe de la doctorul de familie, de la reprezentanții din Centrul Mia Casa, acolo unde mergea o fetiță zilnic până la ora 5.00, însă instanța a decis să scoata numai o minoră din familie care a ajuns la Centrul Holban. După ce fetița a fost luată din familie, părinții au încercat să se îngrijească de ei. Între timp, noi i-am ajutat și și-au ridicat o locuință. Între timp, s-a născut și băiețelul acesta. Părinții nu lucrează, merg cu ziua prin sat. Când s-a întâmplat tragedia, femeia era la primărie să faca buletin uneia dintre fete. Familia mai are doi băieți decedați", a afirmat Claudia Spircu, asistentul social din comuna Bârnova.

Copilul de doi ani a căzut, miercuri dimineaţă, într-o fântână din comuna ieşeană Bârnova, fiind transportat în stop cardio-respirator la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, unde a fost declarat decedat, cea mai probabilă cauză a decesului fiind înecul.

Unul dintre sătenii ajunşi la faţa locului declara presei că una din cele două surori ale copilului a coborât prin sat ţipând, iar oamenii s-au mobilizat şi au reuşit să-l scoată pe copil din fântână.

"M-au ajutat băieţii de la vale, l-au pus pe iarbă jos. Sora lui nu a spus nimic, a început doar să plângă. Copilul nu plângea în fântână, pur şi simplu plutea pe apă. Tatăl lucrează într-o parte, mama în alta, copiii se cresc unii pe alţii. Că mănâncă, că nu mănâncă, că bea apă, că nu bea apă, asta e treaba lor. Le era sete, că altfel nu veneau la fântână", a declarat presei Mihai Bogdan, unul dintre săteni.

Potrivit sătenilor, copilul nu căzuse în fântâna din faţa casei, ci în cea din curtea unui vecin, care nu era amenajată corespunzător având pământul din dreptul unuia dintre pereţi surpat, iar autorităţile presupun că prin acel loc a căzut copilul.

Anchetatorii ajunşi la faţa locului au observat că acesta a căzut în gol câţiva metri până să ajungă la apă şi este posibil să se fi lovit de unul dintre pereţii fântânii.

Cele mai citite

Rezultate parțiale: Centralizarea voturilor a trecut de 99%: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT

Clasamentul în diaspora este AUR, USR, SOS, POT, PNL, PSD După centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, clasamentul pentru intrarea în Parlamentul României arată...

Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, a murit la 65 de ani

Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei și al echipei naționale, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla” pentru performanța sa istorică din 1986, s-a stins...

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....
Ultima oră
Pe aceeași temă