23.3 C
București
miercuri, 9 iulie 2025
AcasăSpecialHruşcă este aşteptat de public

Hruşcă este aşteptat de public

În fiecare an artistul, originar din Maramureş, îşi încântă publicul cu cele mai frumoase colinde româneşti.

Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj (TNC) va găzdui concertul de colinde al artistului Ştefan Hruşcă (foto).  Artistul maramureşean va aduce pe scenă „Trei păstori”, „Florile dalbe”, „Linu-i lin” sau „Rugă pentru părinţi”, printre alte colinde sau cântece populare cu care şi-a obişnuit publicul.

„Merg la concertele lui de ani de zile şi prin muzica pe care o cântă, îl consider un mesager al tuturor românilor” spune Maria Pop în timp ce se pregăteşte să-şi cumpere biletul. Ştefan Hruşcă a debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, alături de care până în 1984 a susţinut peste 1.000 de spectacole. Din anul 1991 s-a stabilit în Toronto – Canada. Pe parcursul carierei, Hruşcă a primit Marele Premiu al Muzicii Folk în 1982, Premiul pentru Creaţie (1983), i-au fost oferite două Discuri de Aur de către Casa de discuri Electrecord, pentru cele mai multe albume vândute (1991) şi pentru albumul „La săvârşitu’ lumii”.

Totodată, artistul a luat Premiul Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe unităţi vândute din albumul „Ziurel de Ziurel” în anul 1996. Concertul de colinde va avea loc la TNC pe 22 noiembrie, de la ora 19.30. Preţul biletelor este între 50 şi 60 de lei.  

Cele mai citite

Serviciile de informații franceze: Programul nuclear iranian a fost întârziat „cu siguranță cu câteva luni”

Programul nuclear iranian a fost întârziat 'cu siguranță cu câteva luni' de atacurile israeliene și americane, a afirmat marți șeful serviciului francez de informații...

Parchetul din Mexic anchetează presupuse legături ale fostului președinte Enrique Pena Nieto și oameni de afaceri israelieni

Parchetul mexican a anunțat marți că anchetează asupra unor posibile sume de bani plătite de oameni de afaceri israelieni fostului președinte mexican Enrique Pena...

Varșovia: Maia Sandu i-a mulțumit președintelui polonez Andrzej Duda pentru sprijinul acordat Ucrainei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, - aflată în vizită la Varșovia - a exprimat marți recunoștința țării sale față de omologul său polonez, Andrzej...
Ultima oră
Pe aceeași temă