22.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialHrană pentru câini şi pisici, trimisă de Malta ca ajutor umanitar în...

Hrană pentru câini şi pisici, trimisă de Malta ca ajutor umanitar în Libia

O navă cu ajutor umanitar provenind din Malta a adus la Tripoli – care se confruntă cu o penurie de alimente – mai multe tone de hrană pentru câini şi pisici, a relatat corespondentul RIA Novosti, potrivit NewsIn.

Sacii conţinând alimente pentru câini şi pisici au fost descărcaţi în portul comercial din Tripoli sâmbătă seara.

Întrebaţi ce vor face cu acest transport, reprezentanţii insurgenţilor s-au abţinut să facă vreo declaraţie. Corespondentul RIA Novosti la Tripoli spune însă că în oraş sunt o mulţime de câini fără stăpân.

Locuitorii din capitala libiană se confruntă în prezent cu o gravă criză de alimente şi apă, pieţele şi magazinele fiind închise. În puţinele magazine deschise nu se vând decât sucuri şi bomboane. Locuitorii sunt nevoiţi să facă drumuri lungi pentru a se duce la pieţe din afara capitalei. În ciuda preţurilor care au crescut, libienii sunt nevoiţi să stea la cozi lungi, relatează RIA Novosti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă