5.6 C
Bucharest
Sunday, 3 December 2023
HomeSpecialHP va angaja circa 500 de oameni în România anul viitor

HP va angaja circa 500 de oameni în România anul viitor

Hewlett-Packard (HP), cel mai mare producător mondial de computere, va angaja circa 500 de oameni în România anul viitor, după ce în acest an şi-a mărit numărul de angajaţi cu aproape 600, a declarat joi pentru Agenţia NewsIn directorul general al HP în România, Radu Enache.

În prezent, Hewlett-Packard are circa 3.600 de angajaţi în România.

“Vrem să ne dezvoltăm în România. Vom angaja circa 500 de oameni, în 2012, în centrul de servicii şi biroul comercial şi în centrul de cercetare-dezvoltare de la Cluj. De asemenea, suntem interesaţi să investim în soluţii IT în cadrul unor parteneriate public-private. Avem oameni buni, compania este mulţumită de performanţa oamenilor de aici. HP consideră că trebuie să investească în România”, a spus şeful HP în România.

HP a fost înfiinţată în 1939 de către Bill Hewlett şi Dave Packard, colegi de grupă la Universitatea Stanford. Compania îşi desfăşoară în prezent activitatea în peste 170 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România. Veniturile totale ale HP s-au ridicat anul trecut la 126 miliarde dolari.

Cele mai citite

Recomandări ANPC de Moş Nicolae, legate de jucării și dulciuri

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă părinţilor, în contextul sărbătorii de Moş Nicolae, să achiziţioneze dulciuri numai din...

Întâlnire Burduja-Macron la COP-28. ,,Avem multe subiecte în comun”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a publicat o fotografie de la o „întâlnire spontană” cu Emmanuel Macron, președintele Franței, de la COP-28.  „Franța și România deja...
00:00:37

VIDEO. Explozie în timpul unei slujbe catolice în Filipine. Patru persoane au murit

Un martor ocular a filmat momentul în care se vede cum persoane rănite sunt transportate în vehicule și duse de urgență la spital, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă