Federația Industriei Hoteriere din România (FIHR) a prezentat, joi, raportul de activitate pe 2016, un an bun, potrivit președintelui FIHR, Călin Ilie, “în care industria hotelieră a progresat, deși este încă departe de a-și atinge potențialul”.
Un segment important al raportului este reprezentat de parteneriatul FIHR cu Apa Nova, care s-a dovedit un succes, motiv pentru care va continua și în 2017. “FIHR și Apa Nova au viziuni comune în ceea ce privește importanța calității serviciilor oferite clienților, dorința de a demonstra că Bucureștiul este, cu adevărat, o capitală europeană ce oferă servicii de calitate la prețuri corecte și promovează practicile ecologice. Mai specific, împreună cu Apa Nova, dorim să promovăm consumul de apă din rețea în unitățile hoteliere, pentru a arăta că Bucureștiul are o apă de calitate, conform testelor efectuate și pentru a repara imaginea Capitalei pe acest subiect”, susțin reprezentanții FIHR.
Tot în urma acestui parteneriat cu Apa Nova, 40 de copii instituționalizați au stat la mare o săptămână, ca urmare a acțiunii comune Apa Nova – FIHR “Copiii care au văzut prima dată marea”. De asemenea, FIHR, împreună cu Apa Nova și ACCOR, a organizat o dezbatere privind reducerea risipei alimentare în hoteluri.
Potrivit rapotului, pe parcursul anului 2016, activitatea FIHR a fost concentrată pe câteva direcții de dezvoltare menite să ducă la atingerea obiectivelor enunțate la momentul alegerilor din decembrie 2015: creșterea imaginii asociației în rândul hotelierilor din România; susținerea intereselor de grup ale industriei hoteliere; menținerea unei relații instituționale eficiente cu autoritățile publice locale și centrale din turism și a unui parteneriat constructiv cu alte asociații pair-atronal-profesonale din turismului românesc; dezvoltarea sistemului educațional și de formare a forței de muncă în turism; susținerea unui climat unui climat de etică și fair-play în industria ospitalității; internaționalizare – deschidere spre organismele internaționale de turism.