23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialHillary Clinton vrea transparenţă privind forţelor ruseşti

Hillary Clinton vrea transparenţă privind forţelor ruseşti

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat, vineri, la Berlin, că speră într-o relansare viitoare a negocierilor privind un tratat asupra armelor convenţionale cu Rusia, insistând asupra necesităţii ca Moscova să nu disimuleze nimic, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Nimic nu ar putea să promoveze atât de mult spiritul (acordului) de la Lisabona decât noile negocieri pentru consolidarea şi modernizarea controlului armelor convenţionale în secolul al XXI-lea”, a declarat Clinton după o întâlnire cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în cadrul unei reuniuni a NATO, făcând referire la prezenţa rusă la summitul NATO de anul trecut.

„Dar pentru a ajunge aici, Rusia trebuie să fie de acord să le vorbească vecinilor săi despre echipamentele sale şi forţele din teritoriile” a căror suveranitate este contestată, a adăugat Clinton, potrivit unui comunicat.
„Din cauza reorganizării ample a forţelor militare ruse în cursul ultimilor ani, (Rusia) trebuie să fie pe deplin transparentă în ceea ce priveşte forţele sale militare”, a adăugat ea.
Rusia a suspendat în 2007 tratatul privind forţele convenţionale din Europa din cauza tensiunilor cu Statele Unite.

De la sosirea lui Barack Obama la Casa Albă, cele două ţări au convenit totuşi asupra unui tratat START privind reducerea armelor nucleare.
Tratatul privind forţele convenţionale în Europa a fost semnat în 1990 la Paris şi actualizat în 1999.
Ţările membre NATO au refuzat totuşi să ratifice noul tratat atât timp cât trupele ruseşti nu vor părăsi fostele teritorii sovietice din Georgia şi R.Moldova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă