2.2 C
Bucharest
Friday, 1 December 2023
HomeSpecialHillary Clinton îl prezintă pe ministrul francez de Externe drept preşedinte

Hillary Clinton îl prezintă pe ministrul francez de Externe drept preşedinte

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a greşit luni funcţia ministrului francez de Externe, Alain Juppé, pe care l-a prezentat ca preşedinte, apoi ca premier, relatează Mediafax.

“Preşedintele, nu, premierul, uf … Scuzaţi-mă! A ocupat toate aceste funcţii în afară de prima!”, şi-a reparat ea greşeala cu un zâmbet.

“Mulţumesc mult”, i-a răspuns colegul ei, alături de jurnaliştii reuniţi la Departamentul de Stat.

“Nici eu nu am fost (preşedinte), avem în comun ceva în plus”, a conchis secretarul de Stat, care a fost candidat la învestitura democrată la alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2008.

Alain Juppé, la rândul său, a fost premier în timpul preşedintelui Jacques Chirac, din 1995 în 1997.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă