1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialHalep și Begu ajung, marți, la Galați, pentru meciul de Fed Cup

Halep și Begu ajung, marți, la Galați, pentru meciul de Fed Cup

Simona Halep și Irina-Camelia Begu, cele două jucătoare de tenis la simplu din reprezentativa României, ajung la Galați, marți, pentru meciul de Fed Cup cu Spania.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a spus că Halep și Begu vor ajunge la Galați cu o zi mai târziu față de celelalte două jucătoare din lotul României. Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru au ajuns deja la Galați, încă de luni, atunci când a ajuns în România și starul echipei spaniole, Garbine Muguruza. De altfel, celelalte conaționale ale Garbinei sunt de duminică în România.

Vezi și FOTO Fed Cup: Echipele pentru meciul România – Spania. Pe cine înfruntă Halep la Galați 

Cele două delegaţii sunt cazate la Complexul Viva Club din apropierea municipiului Galaţi.

Meciurile din cadrul întâlnirii Fed Cup dintre România și Spania vor avea loc sâmbătă și duminică, începând cu ora 12.00. Mai întâi se vor disputa cele 3 meciuri de simplu, iar apoi cel de dublu.

România întâșnește Spania în cadrul celei de a II-a Grupe Mondiale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă