1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialHackerii atacă Postfinance şi Mastercard, după măsurile luate de acestea împotriva WikiLeaks

Hackerii atacă Postfinance şi Mastercard, după măsurile luate de acestea împotriva WikiLeaks

Hackerii au atacat site-urile de Internet ale companiei elveţiene Postfinance şi ale celei americane Mastercard ca măsură de retorsiune faţă de blocarea mijloacelor de finanţare a WikiLeaks, au anunţat miercuri surse concordante, citate de AFP, potrivit Mediafax.

Lorena Macoveanu, junior consultant la compania care se ocupă de portofoliul Mastercard România a trimis romanialibera.ro o notă prin care menţionează că “MasterCard se confruntă cu un trafic intens pe site-ul companiei, MasterCard.com, dar acesta poate fi accesat în continuare. În prezent, facem eforturi pentru a normaliza viteza de accesare.

Acest lucru nu afectează in nici un fel capacitatea posesorilor de carduri de a efectua tranzacţii în siguranţă.”

Hackerii, regrupaţi sub numele “AnonOps” şi care susţin că luptă împotriva cenzurii şi a drepturilor de autor, au lansat operaţiunea “Payback” (Răzbunarea), potrivit site-ului lor de Internet, anonops.net. “Primul război informatic a început. Câmpul de bătălie este WikiLeaks”, au afirmat ei.

Printre victime se numără site-ul de Internet Postfinance.ch, filiala de servicii financiare a Poştei elveţiene, care a găzduit, apoi a închis un cont al fondatorului WikiLeaks, Julian Assange.
Începând de luni seara, Postfinance.ch suferă atacuri de tip negarea serviciului (DDos), prin care site-ul este surpaîncărcat şi devine indisponibil, a precizat un purtător de cuvânt al institutului financiar.

“De la închiderea contului (lui Julian Assange), mai multe grupuri au lansat operaţiunea «Payback» pentru a bloca Postfinance, simulând sute de mii de conexiuni la site în scopul de a-l supraîncărca”, a precizat el.

Hackerii aflaţi la originea acestor atacuri, au anunţat pe site-ul lor că au atacat şi site-ul Mastercard. “Grupul care a dezactivat o bancă elveţiană a dezactivat acum şi Mastercard.com”, au declarat ei pe contul lor de Twitter.

Site-ul întreprinderii de carduri de credit era într-adevăr indisponibil în jurul orei 11.00 GMT (13.00 ora României). Un purtător de cuvânt al Mastercard, contactat de AFP, nu a vrut totuşi să confirme dacă acesta este vizat de atacuri informatice.

Alte site-uri de Internet aflate în legătură cu WikiLeaks au fost atacate de hackeri neidentificaţi, în special serviciul de plăţi PayPal, dar şi site-ul şi mesajele electronice ale avocatului celor două suedeze care îl acuză pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange de “viol şi agresiune sexuală”.

În ceea ce priveşte Postfinance, purtătorul de cuvânt a dat asigurări că aceşti “hackeri” nu au pus în pericol securitatea sistemului de plăţi sau de administrare a conturilor. “Situaţia s-a ameliorat miercuri, dar atacurile continuă”, a adăugat el.

Postfinance a anunţat luni că a închis contul lui Assange, din cauza unor “date false privind domiciliul său”. Această decizie a fost luată în mod “autonom şi fără presiuni din partea cuiva”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Banii din contul lui Assange vor putea fi viraţi în orice moment într-un alt cont, a declarat purtătorul de cuvânt.

Cele mai citite
00:01:46

Cum se pregătește echipa de eliminare a bombelor de la Paris pentru Jocurile Olimpice

Echipa de eliminare a bombelor poliției din Paris se așteaptă ca Jocurile Olimpice din 2024 să fie o „provocare considerabilă”. Reuters are o imagine...

Crește tensiunea dintre Venezuela și Guyana legat de regiunea Essequibo

Comunitatea internaţională este îngrijorată de tensiunea tot mai mare dintre Venezuela şi Guyana în legătură cu Essequibo, regiune bogată în petrol aflată în dispută...

Congresul american nu a adoptat un pachet financiar masiv pentru Ucraina și Israel

Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă