14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialGuvernul egiptean a ordonat transferarea lui Hosni Mubarak la Cairo, anunţă presa...

Guvernul egiptean a ordonat transferarea lui Hosni Mubarak la Cairo, anunţă presa egipteană

Ministerul egiptean de Interne a ordonat transferarea fostului preşedinte Hosni Mubarak de la Sharm el-Sheikh (sud) la Cairo, pentru ca acesta să poată asista la procesul său, care urmează să înceapă miercuri, anunţă presa egipteană, citată de AFP, scrie Mediafax.

 

Sub presiunea străzii, Hosni Mubarak a fost nevoit să părăsească puterea la 11 februarie. Procesul său, dar şi al fiilor săi, Alaa şi Gamal, omului de afaceri care a fugit din ţară, Husseim Salem, fostului ministru de Interne Habib el-Adli şi a şase adjuncţi ai săi, va începe la 3 august, în cartierul general al Şcolii de Poliţie Masr el-Gedida, în nordul capitalei egiptene, Cairo.

Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, acuzat de corupţie şi crime, se află în detenţie preventivă, într-un spital din staţiunea Sharm el-Sheikh.

Luni, el a primit un ordin din partea tribunalului, pentru a fi transferat la periferia din nordul oraşului Cairo, unde va avea loc procesul său, dar nu se ştie încă dacă medicii săi, care afirmă că este foarte slăbit, vor autoriza deplasarea acestuia, anunţă cotidianul proguvernamental Al-Masry Al-Youm.

„Îl vom transporta (pe Mubarak) cu un avion militar, până la locul procesului. Nu vrem să apară tensiuni în stradă, din cauza absenţei lui Mubarak”, a declarat ministrul de Interne, Mansour al-Issaoui. Această informaţie încă nu a putut fi confirmată.

Transferarea lui Mubarak la Cairo, pentru a fi judecat, este una dintre principalele cereri ale protestatarilor care au îndepărtat regimul acestuia de la putere. În trecut, au fost formulate mai multe cereri de transferare, dar fără să li se dea curs.

Informaţiile despre starea de sănătate a lui Mubarak sunt rare, iar uneori sunt contradictorii.

Ministrul Sănătăţii, Amr Hilmi, a anunţat joi, că starea de sănătate a lui Hosni Mubarak era „bună” şi că acesta poate fi transferat la Cairo.

Cei 11 sunt acuzaţi de corupţie şi uciderea manifestanţilor în timpul revoltei din ianuarie şi februarie, care a condus la îndepărtarea lui Mubarak de la putere, al cărei bilanţ oficial s-a ridicat la aproape 850 de morţi.

Cele mai citite

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă