În lipsa manualelor pentru clasele I și a II-a, școala a început cu nemulțumirea părinților, încercarea profesorilor de a improviza pentru ca micuţii să nu fie privați de cursuri, cu sindicatele poziționându-se absurd de partea guvernului, cu editurile acuzând că jocurile sunt făcute de minister pentru a sprijini interese obscure.
Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar urma să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală. Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse. O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina "celor care au blocat procedura" şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.
Acesta a fost contextul începutului noului an școlar. Toți cei implicați – guvern, Ministerul Educației, edituri – au aruncat vina unii pe alții, dar cei care au avut de suferiut au fost copii și elevii.
Vom face recapitulare
Părinții s-au arătat revoltați de lipsa manualelor pentru clasa I. În afara componentei educaționale, ne-a precizat tatăl unui copil care mergea în clasa I, există o componentă emoțională a primei zile de șacoală. „Copiii sunt privați de una dintre cele mai frumoase amintiri – o fotografie cu primul lor abecedar care nu există încă pentru că nu a fost tipărit. Cred că ar trebui să se lase cu demisii, așa ar fi în orice țară civilizată”, ne-a precizat părintele.
În absența manualelor, învățătorii improvizează la orele de clasă, mai ales că această situație va dura minimum două săptămâni. Această perioadă a fost anunțată de ministrul Educației Remus Pricopie, dar nu are acoperire deoarece nimeni nu poate garanta perioada rezolvării contestațiilor. O învățătoare din județul Ilfov ne-a precizat că în acest moment o parte din manuale se află online pe portalul edu.ro. „În aceste condiții, am decis să folosim proiectorul pe care îl avem în dotare și până la tipărirea manualelor să le proiectăm și, astfel, elevii să poată învăța”.
O altă învățătoare din Galați ne-a explicat că la nivelul județului există o informare protrivit căreia în două săptămâni copiii vor primi noile manuale. „În acest moment se lucrează cu auxiliarele didactice cum ar fi culegeri sau caiete de exerciții pe care le achiziționează părinții de obicei după ce au loc ședințe în care aceștia se pun de acord asupra editorilor de la care să cumpere. Auxiliarele didactice, spre deosebire de manuale, nu sunt gratuite. Copiii de clasa a II-a probabil că vor face o recapitulare a materiei de clasa I-a, iar cei care se află pentru prima oară la școală vor fi introduși în programe de acomodare”.
Profesoara ne-a precizat că achiziționarea acestor auxiliare didactice este obligatorie deoarece manualele școlare „oferă un nivel redus de cunoștiințe, între foarte slab și mediu”. Profesoara a atras atenția, însă, că manualele pentru ciclul primar erau foarte așteptate deoarece erau noi, editate în 2014 și adaptate pentru a răspunde cerințelor actuale ale copiilor. Asta spre deosebire de manualele gimnaziale, care sunt depășite. Spre exemplu, Biologia se predă după un manual din 1998, Geografia de clasa a VI-a după unul din 1996, iar manualul de Franceză a fost redactat în 2001.
Nu pot spune cine este vinovat
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că va ține cont de cererea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, că licitațiile vor fi reluate, dar a vorbit și de interese editurilor: „nu pot spune cine este vinovat. Vom vedea la sfârşitul licitaţiei dacă s-a greşit din partea ministerului sau a cui este vina. Nu uitaţi interesele financiare enorme din partea editurilor. Mergeţi în clase şi veţi vedea că s-a profitat enorm de lipsa acestor manuale, mai mult sau mai puţin legal. Nu vreau să dau un termen, pentru că, de fapt, problema nu este la reevaluarea Ministerul Educației, pentru că pot fi făcute contestaţii pe alt subiect”.
Ministerul Educației Naționale a încercat să trucheze licitația pentru manualele școlare pentru a favoriza firma Siveco și partenerii săi, este acuzația pe care o face Uniunea Editorilor din România (UER), după ce atât reprezentanții ministerului cât și ai sindicatelor au declarat public că de vină pentru situația actuală ar fi editorii de manuale.
„De doi ani, ministrul Remus Pricopie se chinuie să introducă o licitație care să favorizeze Siveco. A încercat în diverse moduri să croiască caietul de sarcini în așa fel încât să iasă câștigătoare această companie. Nu a reușit din cauza unor limite legale și a protestelor noastre”, a declarat, pentru România liberă, Mihai Penescu, președintele UER.
Acesta a arătat că, deși ministerul anunțase o licitație pentru noiembrie 2013, aceasta a avut loc abia în aprilie 2014, adică foarte târziu. „Dar chiar și atunci au venit cu documnte cu multe greșeli, care au trebuit corectate, astfel încât procedura a avut loc efectiv în iulie. S-au prezentat multe oferte, spre surprinderea Ministerului. În aceste condiții, deși trebuia să aleagă pe fiecare disciplină șase oferte pentru evaluare, conform propriilor regulamente afișate pe SEAP, reprezentanții Ministerului Educației au acționat în ciuda legii și au declarat direct câștigătoare Siveco și acoliții săi”, a acuzat Mihai Penescu.
Editorii de manuale au făcut 17 contestații, iar o parte au fost admise. În aceste condiții, urmează să se realizeze o reevaluare a ofertelor. „Dar cum se va face această reevaluare nu știm, nu există deocamdată nici un criteriu transparent”, a menționat președintele UER.
Acesta a arătat pentru a acoperi scandalul licitației trucate, Ministerul Educației a scos în public doar lipsa manualelor digitale. „Manualele digitale nu sunt o prioritate pentru sistemul școlar românesc, pentru că nu există suficientă infrastructură informațională pentru a fi folosite și sunt mulți profesori care nu știu cum să lucreze cu astfel de manuale, pentru că nu li s-a făcut nici o pregătire”, a afirmat Mihai Penescu.
Deși am solicitat o poziție față de aceste acuzații din partea companiei Siveco, nu am primit un răspuns până la închiderea ediției.
Reaua-credință a editurilor
În această dispută, sindicatele s-au poziționat de partea guvernului. Elevii din ciclul primar au început școala fără manuale din cauza relei-voințe a editorilor de carte, care au încercat să facă afaceri pe seama Ministerului Educației Naționale, este opinia lui Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret". „Copiii nu pot fi folosiți ca masă de manevră de cei care au numai de câștigat din aceste manuale. Au fost tot felul de reprezentanți ai editorilor care au amenințat continuu că vor contesta licitațiile pentru achiziționarea de manuale școlare, doar pentru a pune presiune”, a menționat sindicalistul pentru România liberă.
Marius Nistor a precizat că înțelege că un editor trebuie să câștige bani din piața de carte, dar a afirmat că furnizorii de manuale ar trebuie să se raporteze la puterea financiară a Ministerului Educației Naționale. „MEC nu are bani la nivelul la care i se cere. Dacă și funcționarii din minister au comis greșeli, instituțiile statului să verifice și să sancționeze. Parțial, a fost vorba și de rea voință dinspre piață, dar eu nu sunt judecător să dau verdicte”, a declarat liderul Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret".
Acesta speră ca situația actuală să nu dureze mai mult de o lună. „Problema poate fi rezolvată chiar și mai repede. Învățătorii au găsit tot soluții provizorii, pot apela la fișe. Oricum, nu e prima dată când se confruntă cu această situație, nici anul trecut nu au fost manuale noi”, a afirmat Marius Nistor.
Aceste a precizat că problema manualelor este veche în sistemul de educație românesc, care este în continuare subfinanțat. „Disciplinele tehnice nu au mai au manuale de 20 de ani. Sărăcia cu care ne confruntăm este cronică”, a fost concluzia liderului de sindicat. De precizat, în context, că Marius Nistor este unul dintre acei lideri de sindicat care a lăudat în vară amendarea de către Guvern a Legii Educației prin ordonanță de urgență și fără dezbatere publică.
Anul școlar în cifre
Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară.
Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie.
În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.
Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.
Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie.
Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.
Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.
Poziția SIVECO:
„Ne pare extrem de rău că elevii de clasa I au fost privați de bucuria de a răsfoi noile abecedare, îmbogătițe cu varianta lor digitală, și sperăm că această situație nefericită pentru copii, părinți și învățători să se rezolve cât se poate de curând. Dupa cum va rezulta din cele de mai jos, situația nu ne este imputabilă.
– SIVECO și Editura Litera au depus, în asociere, oferta pentru 2 (două) dintre cele 24 de loturi propuse, fiind declarate câștigătoare alături de alți participanți la licitație.
– Aserțiunea că asocierea din care face parte compania noastră ar fi influențat în vreun fel derularea procesului de achiziție sau evaluare a manualelor este complet nefondată, fiind lansată de alți participanți la licitație încă înainte de demararea acestui proces.
– Legat de caietul de sarcini, reamintim că însuși conducătorul uneia dintre firmele contestatare, membră UER (Uniunea Editorilor din România), declara public faptul că tehnologia cerută de CNEE (Centrul Național de Evaluare și Examinare) pentru partea digitală a manualelor a fost ad litteram cea promovată de respectiva firmă; asocierea SIVECO și Editura Litera a adresat în mod oficial CNEE 45 de cereri de clarificare a cerințelor, inclusiv solicitări de modificare a unor cerințe; absolut niciuna nu a fost soluționată pozitiv.
– Editura, al cărei director este și președintele UER, a avut (cu o singura excepție) cel mai mare preț în cadrul acestei licitații, în comparație cu practic toți ceilalți participanți (câștigători sau nu), la toate loturile la care a participat (la lotul 1 au fost 11 oferte mai ieftine, la lotul 19 au fost 12 oferte mai mici ca preț și una singură mai scumpă).
– SIVECO deține de departe cea mai vastă experiență în crearea și livrarea de conținut digital în proiecte naționale și internaționale de anvergură, iar Litera este una dintre editurile cu o putere economică reală, cu zeci de milioane de cărți editate în ultimii ani. Ambele companii dispun de echipe dedicate proiectelor de anvergură, iar un asemenea proiect necesită concentrarea, în foarte scurt timp, a unor importante resurse tehnice, de expertiză, umane, comerciale etc.
Pentru toate argumentele de mai sus, întârzierea livrării manualelor în școli nu poate fi în niciun caz imputată asocierii din care face parte compania noastră. Am fost și suntem pregătiți să livrăm în minimum de timp manualele școlare pentru clasa I. Ne dorim ca această situație să se rezolve fără să afecteze și mai mult procesul educațional.
Biroul de Presă SIVECO”