Grupul Disney a anunţat, joi, că va desfiinţa 700 de locuri de muncă din divizia sa de jocuri video, Disney Interactive, conform b1tv.
Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei a afirmat că reducerile de personal vor avea loc la scară mondială.
Până în prezent, Disney Interactive avea aproximativ 2.800 de angajaţi în întreaga lume.
Decizia intervine „în cadrul eforturilor de recentrare a diviziei pe o serie simplificată de produse digitale de înaltă calitate”, a precizat Disney Interactive într-un comunicat.
„Aceste măsuri sunt dificile dar necesare pentru strategia noastră pe termen lung, centrată pe o rentabilitate durabilă şi pe inovaţie”, se afirmă în acelaşi comunicat.
Divizia Disney Interactive a fost singura din acest grup care a anunţat o pierdere pe ansamblul exerciţiului financiar precedent, încheiat în septembrie 2013, pentru al doilea an consecutiv.