8.4 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăSpecialGreva preotilor

Greva preotilor

De curand am fost pusi pe ganduri de o stire care pe unii ii entuziasmeaza, pe altii ii scandalizeaza. Preotii si-au facut sindicat, sindicatul se cheama "Pastorul cel bun". Ideea a plecat de undeva pe pe plaiurile Olteniei si are menirea de a-i ajuta pe acei slujitori ai Domnului care au parohii sarace si, in consecinta, si un venit mic. Patriarhia, prin vocile ei, a criticat aspru aceasta initiativa pe care o considera total neavenita. Biserica are formele ei proprii de organizare si consfatuire, iar din acest motiv nu poate sa asimileze asemenea "grefe" imprumutate de la societatea laica. Pe de alta parte, lumea din afara bisericii, democrata si emancipata, a salutat initiativa si socoteste ca doar astfel poate avea loc o modernizare a Bisericii Ortodoxe si iesirea dintr-o inertie periculoasa.

In masura in care clerul are sindicat, nici o forma a luptei sindicale de acum incolo nu mai are cum sa-i fie straina. Vom ajunge pana la urma in situatia ca si preotii sa faca greva si sa-si revendice drepturile. Daca toata lumea face greva, de la profesori la politisti si de la infirmieri la gropari, de ce personalul eclezial sa nu procedeze similar? Judecata aceasta  e corecta doar pana la un punct. Pana acolo unde socotim Biserica parte din stat, iar preotii, deci, functionari cu drepturi si indatoriri ca orice categorie socioprofesionala. Daca Biserica e separata de stat, atunci lucrurile se schimba, iar preotii intra intr-un alt regim. De aici iarasi o sumedenie de controverse, cea mai recenta si cea mai spinoasa fiind aceea a dosarelor de la CNSAS. Este slujitorul Domnului un cetatean ca toti ceilalti si, supunandu-se legilor tarii, poate fi pana la urma deconspirat in cazul in care a facut politie politica? Sau el, prin calitatea sa duhovniceasca, se afla deasupra oricarei suspiciuni si deci cercetarile care s-ar face in ceea ce-l priveste nu ar avea nici un temei?

Dupa cum se stie, preotii au capatat un fel de imunitate  si nu mai pot fi cercetati in rand cu ceilalti cetateni ai patriei. Haina sacerdotala a functionat ca o cuirasa care l-a aparat pe vicarul Domnului pe pamant de impunsaturile societatii civile. Dar daca se afla dincolo de judecata curenta, de ce atunci isi face sindicat? Impunerea, asadar, in sanul clerului a unei asemenea forme de organizare nu trebuie trecuta cu  vederea si  nici minimalizata, iar daca Patriarhia si Mitropolia Olteniei s-au impotrivit  energic, aceasta inseamna ca stiu ele ce fac, mai exact spus, se tem. De ce? De faptul ca multi dintre preotii care au semnat aderarea la sindicat nu numai ca sunt saraci, dar or mai fi si cinstiti, iar atunci nu ar fi deloc exclus sa ceara tocmai reintroducerea intregului cler sub controlul CNSAS. Asistam, asadar, la un conflict vechi de cand lumea intre cei de jos si cei de sus, intre cei care nu au nici un avantaj si ierarhii imbuibati. Este conflictul dintre masa celor care vor sa-si apere drepturile si cei care in lumea lor resping regulile democratiei.

De aceea nu este imposibil sa asistam in curand la o greva a preotilor. Aceasta nu ar insemna neaparat sfarsitul Bisericii, cum ar crede unii, ci asezarea acesteia in normalitate. Sa nu fim nici habotnici, nici  lacsi, cum se spune, nici prea prea, nici foarte foarte… Viitorul BOR este, fireste, cel al slujirii tainelor, dar si al unei relatii corecte cu societatea laica. Preotul este doar om, si nu inger. Calitatea sa de intercesor intre uman si divin accentueaza tocmai umanitatea sa, si nicidecum nu o diminueaza. Harul vine de sus, dar trece prin om, unde se poate altera ireversibil.

Cele mai citite

Doar 60% din populația activă este angajată în 14 județe din România, cu diferențe mari între regiunile țării

Un număr semnificativ de 14 județe din România au sub 60% din populația activă angajată, conform datelor recente ale Institutului Național de Statistică, analizate...

Super-bogații cu averi de peste 100 de milioane de dolari; Londra și Paris în top, iar România își are proprii miliardari

Potrivit estimărilor New World Wealth, în prezent există 29.350 de persoane în întreaga lume cu averi de peste 100 de milioane de dolari, Londra...

Schaeffler renunță la 4.700 de locuri de muncă în Europa, inclusiv România, din cauza provocărilor din sectorul auto

Producătorul german de componente auto Schaeffler a anunțat marți că va concedia 4.700 de angajați din Europa, după ce profitul său operațional a scăzut...
Ultima oră
Pe aceeași temă